„Pentru intervenţiile din perioada următoare sunt pregătiţi peste 11.000 de pompieri, poliţişti şi jandarmi. Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au mobilizat peste 3.500 de pompieri, cu aproximativ 3.000 de mijloace tehnice specifice – precum şenilate, autofreze şi autospeciale care pot interveni în zone greu accesibile. În funcţie de intensitatea fenomenelor meteorologice vor fi activate grupele operative de la nivelul unităţilor ISU şi vor fi suplimentate efectivele de intervenţie cu personalul aflat în punctele libere. De asemenea, 1.800 de poliţişti rutieri sunt pregătiţi să ofere sprijin conducătorilor auto în cazul în care, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe drumuri se vor înregistra probleme”, a declarat Dajbog.

Ea a adăugat că o atenţie deosebită va fi acordată persoanelor care necesită îngrijire medicală permanentă.

„În judeţele aflate sub Cod portocaliu se vor convoca comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă şi se va asigura permanenţa, inclusiv la nivelul primăriilor, pe toată durata manifestării fenomenelor severe. O atenţie deosebită va fi acordată persoanelor care necesită îngrijire medicală permanentă, precum femeile însărcinate şi pacienţii care au nevoie de dializă. În funcţie de nevoile medicale concrete, aceste persoane pot fi internate preventiv în unităţi medicale pentru a evita transferul pe ninsoare puternică sau viscol”, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Monica Dajbog a mai menţionat că peste 250 de jandarmi montani vor fi la datorie pentru a veni în sprijinul celor ca în acest sfârşit de săptămână se vor afla în staţiunile turistice de la munte.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă de sâmbătă dimineaţă, în nouă judeţe, respectiv o avertizare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului ce vor afecta zone din 18 judeţe, până duminică seară.

De asemenea, în intervalul 14 decembrie, ora 19,00 – 16 decembrie, ora 18,00, va fi în vigoare o informare generală de vremea rea. Astfel, pe parcursul perioadei menţionate, aria precipitaţiilor se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi, local, în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Local, precipitaţiile vor fi importante cantitativ, informează Agerpres.

 

Te-ar putea interesa și: