În Muntenia, vineri după-amiază, se vor înregistra averse în București, Brașov, Târgoviște, Ploiești și Pitești cu precădere, orașe în care temperaturile se vor situa între 29 și 31 de grade Celsius.

Vineri, în Capitală, vremea va fi plăcută, temperaturile atingând valori de până la 29 de grade Celsius. Disconfortul termic nu va fi la fel de accentuat ca în prima parte a acestei săptămâni, dar  temperatura va fi resimțită ca 32-33 de grade Celsius. Vântul va sufla mâine cu o viteză de doar 13 kilometri pe oră.

La munte temperaturile vor scădea destul de mult, înregistrându-se aproximativ 26 de grade. Și aici sunt așteptate ploile. Noaptea vor fi doar 14 grade, iar vântul va sufla cu o putere de 10 kilometri la oră.

Pe litoral, cerul va fi mai mult noros, însă vremea va fi bună pentru plajă. Vor fi 27 de grade Celsius, iar seara e posibil să apară ploi de scurtă durată.

Cele mai ridicate temperaturi vor fi în vestul țării, unde se vor înregistra între 31 și 32 de grade, valori termice în ușoară creștere față de ziua de joi, când termometrele indicau la prânz doar 26-27 de grade.

 

Te-ar putea interesa și: