Revine VREMEA de VARĂ. Condiții optime pentru PLAJĂ. STAREA VREMII
- Andrei Marian
- 18 iulie 2017, 06:41
După câteva zile ploioase, vremea reintră în normal, temperaturile anunțate pentru marți fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă, iar pe litoral condițiile de plajă vor fi mult mai bune.
În țară temperaturile vor varia între 24 și 31 de grade, cele mai ridicate în Banat, cerul va fi variabil fără a prezenta înnorări accentuate. Totuși, pe arii restrânse există șansele unor ploi slabe cu descărcări electrice.
În București vremea va fi plăcută, norii nu vor aduce precipitații importante, iar temperaturile vor ajunge până la 28 de grade, în timp ce minimele vor fi în jurul valorii de 15 grade.
Pe litoral vremea revine la normal, temperaturile înregistrând valori între 25 și 30 de grade, în timp ce apa mării va ajunge până la 23 de grade, condițiile de plajă devenind din ce în ce mai optime. Totuși, meteorologii avertizează că există condiții pentru ploi locale și descărcări electrice de scurtă durată, care ar putea întrerupe brusc orele de plajă.