Vreme urâtă la sfârșitul săptămânii. Specialiștii ANM anunță când revine soarele

Vreme urâtă la sfârșitul săptămânii. Specialiștii ANM anunță când revine soarele Ploi. Sursa foto: Dreamstime

Vremea se strică în orele următoare, conform anunțului făcut de meteorologii din cadrul Administrației Naționale. Mai multe coduri de ploi torențiale au fost emise pentru mai multe județe din zona de sud-vest și de vest a țării. Prognoza indică furtuni violente și ploi puternice care vor veni și cu posibile indundații.

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a prezentat prognozele meteorologilor pentru următoarele ore. Ea a declarat că urmează o perioadă de vreme severă, în condițiile în care au fost emise mai multe avertizări meteo Cod roșu, portocaliu și galben de ploi torențiale. Avertizările vizează mare amajoritate a județelor țării, respectiv 33 din 41.

„De la ora 12:00, începând de astăzi (vineri – 16 iunie), până mâine, la ora 12:00, vor fi ploi puternice, iar cantitățile de apă vor fi cuprinse între 50 și 70 de litri pe metru pătrat. Izolat, aceste cantități vor putea depăși chiar și 80 de litri pe metru pătrat. Nu în ultimul rând, în jumătate de vest a Olteniei, în sudul Banatului, în zona Carpaților Occidentali dar și în nordul Orientalilor și vestul Meridionalilor aversele torențiale vor fi însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină iar cantitățile de apă vor depăși 30-40 l pe metrul pătreat, izolat peste 50 l pe metrul pătrat”, a arătat directorul ANM.

Potrivit spuselor sale, acestea sunt fenomene specifice în condiții de instabilitate atmosferică accentuate.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vor fi fenomene meteorologice extreme specifice condițiilor de instabilitate atmosferică accentuată. Avertizarea rămâne în vigoare până mâine la ora 12:00 pentru toate cele trei tipuri de coduri, roșu, portocaliu și galben”, a declarat Elena Mateescu.

Weekendul va fi caracterizat prin vreme instabilă

Directorul ANM a mai spus că acest final de săptămână va fi caracterizat prin instabilitate atmosferică, iar vremea urâtă se va menține și în primele ore ale săptămânii viitoare.

„La acest sfârșit de săptămână instabilitatea va fi de interes în cea mai mare parte a țării, inclusiv posibil și pentru debutul săptămânii următoare. Veștile sunt bune din a doua parte a săptămânii următoare, când ne așteptăm la o ameliorare a ariei și a cantității de precipitații și cu temperaturi în creștere, peste 30-32 de grade Celsius”, a mai spus directorul ANM, Elena Mateescu, într-o inervenție la Antena 3.

Avertizări de viituri pe mai multe râuri

Hidrologii au emis, vineri, o avertizare Cod roşu de viituri care va fi valabilă până sâmbătă, în jurul orei 14:00. Sunt vizate mai multe râuri din bazinele hidrografice Timiş, Pogăniş, Bârzava, Nera, Cerna, Dunăre - confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin), Desnăţui, Jiul de Vest şi Jiu.

De asemenea, o altă alertă, Cod portocaliu, este valabilă în intervalul 16 iunie, ora 12:00 - 17 iunie, ora 00:00, pe mai multe cursuri de apă după cum urmează: Someşul Mare, Crişul Negru, Crişul Alb, Arieş, Mureş, Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre - afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin), Desnăţui, Jiu, Olteţ, Olt, Suceava, Moldova şi Bistriţa.

Până duminică, la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş, Tur, Someşul Mare, Someşul Mic, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Niraj, Arieş, Târnava Mică, Bega Veche, Bega, Timiş, Pogăniş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre -afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Dolj, Mehedinţi şi Caraş-Severin), Desnăţui, Jiu, Olt, Argeş, Dâmboviţa, Suceava, Moldova şi Bistriţa.