Vreme rece pentru începutul verii. Cât de mult va mai ploua

Vreme rece pentru începutul verii. Cât de mult va mai ploua

Vreme rea a pus stăpânire pe aproape jumătate de ţară. Au fost emise mai multe coduri galbene de ploi torențiale și vânt puternic. Nici la mare vremea nu este pe placul turiștilor, aici fiind în vigoare o avertizare cod portocaliu de furtuni.

Vremea va fi rãcoroasã, chiar rece în nord-estul şi centrul ţãrii, precum şi în zonele montane, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua, mai ales sub formã de averse, trecãtor însoţite de descãrcãri electrice. În restul teritoriului, în special dupã-amiaza şi seara, vor fi înnorãri temporar accentuate şi pe arii mai restrânse averse ce vor avea şi caracter torenţial şi frecvente descãrcãri electrice, cu precãdere în regiunile sudice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe alocuri, cu o probabilitate mai mare la munte şi în nordul Moldovei, cantitãţile de apã vor depãşi 20…30 l/mp. Izolat vor fi condiţii de grindinã, iar la altitudini de peste 2000 m se pot semnala averse de mãzãriche şi lapoviţã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri în zona înaltã a Carpaţilor Meridionali, unde rafalele vor depãşi 70…80 km/h, iar local şi temporar, mai ales ziua, în majoritatea zonelor cu viteze de 40….50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 16 şi 23 de grade, iar cele minime între 7 şi 15 grade, uşor mai scãzute în depresiuni. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţã.

BUCURESTI. Vremea va fi rãcoroasã şi se va menţine în general instabilã. Temporar înnorãrile vor fi accentuate, iar cu precãdere în a doua parte a zilei şi seara vor fi perioade cu averse şi descãrcãri electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, posibil cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperatura maximã va fi de 21…23 grade, iar cea minimã de 10…12 grade.

Ne puteți urmări și pe Google News