Astfel, potrivit datelor specialiștilor, vremea va deveni caldă, în cursul zilei de duminică, pentru această dată, iar temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 20 de grade,

Temperaturile minime se vor situa, în general, între 5 şi 15 grade.

Vor fi înnorări persistente în vestul, nord-vestul şi nordul ţării, în special ziua. Local va ploua slab.

Cerul va fi temporar noros în restul teritoriului.

Ploile se vor semnala izolat, cu probabilitatea mai mare în centrul şi sud-vestul țării.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, cu rafale de 70-80 km/h. Local şi la cote mai reduse va fi vânt şi în Banat, Crişana, centrul şi estul Moldovei şi pe litoral.

Izolat vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi noaptea.

Presiunea atmosferică va scădea dinspre nord-vest, chiar considerabil în regiunile intracarpatice.

De luni, vremea va continua să se încălzească, iar maximele vor fi cuprinse între 17 și 24 de grade. ANM anunță că cerul va fi temporar noros și va ploua în regiunile intracarpatice, în zonele montane și pe arii restrânse în rest.

Marți, vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu maxime cuprinse între 16 și 23 de grade. Cerul va fi pe tot parcursul zilei variabil și va ploua local doar în nord-vestul țării.

Te-ar putea interesa și: