Vrei să mergi cu Mocăniţa în perioada 1-3 mai? Iată ce ai de făcut

Vrei să mergi cu Mocăniţa în perioada 1-3 mai? Iată ce ai de făcut

"Mocănița", formată din o locomotivă cu abur și două vagoane de epocă, va fi repusă în circulație, în scop turistic, în perioada 1-3 mai, în Apuseni, dar nu între Abrud și Câmpeni, pe traseul obișnuit de câțiva ani, ci, cel mai probabil, doar între Abrud și Roșia Montană.

Reprezentanții Asociației pentru Păstrarea Liniilor Ferate Înguste în România au anunțat joi că, din păcate, ca urmare a execuției unor lucrări neautorizate efectuate de autori necunoscuți terasamentul liniei Abrud-Câmpeni a fost distrus în zona comunei Roșia Montană, făcând necirculabil traseul pe porțiunea respectivă. În consecință, "mocănița" va circula, cel mai probabil, între stațiile Abrud și Roșia Montană. O altă variantă ar fi transbordarea călătorilor cu autobuzul pe distanța afectată și continuarea apoi a drumului până la Câmpeni cu trenul.

De un secol

Capacitatea maximă a trenului este de 54 de locuri. În cazul în care nu se strâng cel puțin zece călători, cursa este anulată. Durata de pregătire a unei astfel de curse este de câteva ore. Plecările au loc din gara Abrud, la orele 10,00 și 16,00, iar sâmbătă și duminică și la orele 13,00. Un bilet dus-întors până la Roșia Montană costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Între Abrud și Câmpeni și retur biletul costă 25 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii, la fel ca și anul trecut.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Mocănița", garnitura de tren care timp de un secol a făcut legătura între Abrud (județul Alba) și Turda (județul Cluj), desființată în 1997 din "motive de rentabilitate", circulă anual, de obicei vara, din 2004, timp de câteva zile, la inițiativa unui investitor austriac, Georg Hocevar. El a încercat în acest mod să demonstreze că un astfel de "tren" ar putea constitui un punct de atracție pentru turiști. Cea mai mare parte din linia de cale ferată îngustă Abrud-Turda a fost dezafectată, chiar dacă la solicitarea Consiliului Județean Alba în 2005 a fost declarată monument istoric pe tronsonul Abrud-Vidolm, care se întinde pe circa 70 de kilometri. Linia de cale ferată îngustă din Munții Apuseni a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea — începutul secolului XX, în timpul Imperiului Austro-Ungar. Garnitura de tren care circula pe linia în cauză a fost numită "mocănița" datorită faptului că localnicii din zona respectivă sunt cunoscuți și sub numele de mocani.