Mai multe vagoane de marfă au deraiat după ce s-au pus în mișcare necontrolat. Incidentul a avut loc în stația CF Vicșani

Mai multe vagoane de marfă au deraiat după ce s-au pus în mișcare necontrolat. Incidentul a avut loc în stația CF VicșaniSursa foto: CFR SA

Un grup de 11 vagoane de marfă s-a pus în mișcare necontrolat în stația CF Vicșani și a ajuns în stația Dornești, unde a lovit două locomotive. În urma impactului, mai multevagoane au deraiat, iar unul s-a răsturnat. Incidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 12:15, și nu s-a soldat cu victime, potrivit CFR SA.

Cum s-a produs accidentul feroviar din Dornești

Potrivit reprezentanților CFR SA, incidentul a început la ora 12:02, în stația CF Vicșani, aflată pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași. În timpul operațiunilor de transbordare a cerealelor, un grup de 11 vagoane de marfă aparținând companiei Global Grain Logistic s-a pus în mișcare fără control, deplasându-se în direcția stației Dornești.

La ora 12:15, vagoanele au intrat pe linia 4 a stației Dornești, unde au lovit două locomotive care aparțineau unui alt operator de transport feroviar de marfă.

În urma coliziunii, mai multe vagoane au deraiat, iar unul dintre ele s-a răsturnat.

Circulația trenurilor de călători nu a fost afectată

CFR SA a precizat că incidentul nu s-a soldat cu victime și nu a afectat circulația trenurilor de călători.

Împrejurările și cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de organele competente, în cadrul investigațiilor prevăzute de legislația în vigoare.

Personalul Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași monitorizează situația și coordonează, în limitele atribuțiilor administratorului infrastructurii feroviare, măsurile necesare pentru gestionarea efectelor incidentului, a transmis CFR SA.