Evenimentul Zilei > Politica > Votul la referendumul intern al USR S-A ÎNCHEIAT. Ce au decis membrii partidului
Votul la referendumul intern al USR S-A ÎNCHEIAT. Ce au decis membrii partidului

Votul la referendumul intern al USR S-A ÎNCHEIAT. Ce au decis membrii partidului

Peste jumătate dintre membrii USR, respectiv 52.7%, au votat pentru poziţionarea partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei, astfel că 864 de membri s-au pronunțat în acest sens.

La referendumul intern încheiat duminică la ora 24:00, din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453, prezenţa finală la vot fiind de 78%, potrivit formațiunii. Deputatul Cristian Ghinea, lider al Platformei liberale din USR, precizează, într-o postare pe Facebook, că, prin rezultatul referendumului intern, membrii USR au pus interesele de modernizare ale societăţii româneşti şi ale propriilor alegători deasupra unor ipotetice calcule electorale lipsite de curaj şi a şantajului emoţional. El critică atitudinea lui Nicuşor Dan, despre care afirmă că „s-a pus pe sine deasupra partidului” şi cheamă la dialog platformele, grupurile şi membrii USR pentru a decide ce pași vor fi urmați.

„Referendumul intern din USR s-a încheiat duminică, 13 august, la ora 24:00. Din totalul de 1829 de membri USR au votat 1453, prezenţa finală la vot fiind de 78%. Rezultatele arată că 52,7% dintre membrii partidului au votat pentru poziţionarea partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei. Rezultatele referendumului intern vor fi validate de Biroul Naţional al USR care se reuneşte în şedinţă în cursul zilei de luni”, anunţă USR.

Referendumul s-a desfăşurat timp de şapte zile consecutive, între 7 şi 13 august, iar membrii au avut de răspuns la două întrebări.

„La întrebarea „Susţineţi ca USR să aibă o poziţie ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 766 au votat DA, iar 682 au votat NU. La întrebarea „Cum trebuie să se poziţioneze USR ca partid pe tema referendumului Coaliţiei pentru Familie?” 184 au votat PRO, iar 864 au votat CONTRA”, mai precizează formațiunea.

Referendumul s-a desfăşurat prin intermediul unei platforme online, care a asigurat anonimatul total al votului. Fiecare membru a primit pe mail un user şi o parolă unice pentru a se putea loga pe platformă să voteze.

„Acest prim referendum din USR reprezintă o premieră în politica românească, dar şi o dovadă că Uniunea Salvaţi România îşi respectă promisiunea de a schimba modul de a face politică în România. Valorile USR se bazează pe democraţie, integritate şi transparenţă faţă de membrii USR şi faţă de societate”, subliniază reprezentanţii formațiunii. 

De rezultatul referendumului depinde reîntoarcerea lui Nicușor Dan în partidul pe care l-a fondat. Acesta a declarat că va candida din nou pentru funcția de președinte al USR numai dacă partidul va decide să nu adopte o atitudine clară față de propunerea de modificare a Constituției pe tema familiei.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.