Vizită istorică: Barack Obama l-a primit pe Papa Francisc la Casa Albă
- Alexandra Iancu
- 23 septembrie 2015, 16:11
Barack Obama îl primeşte miercuri pentru prima dată la Casa Albă pe Papa Francisc, o autoritate morală şi totodată un aliat politic al celui de-al 44-lea preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP în pagina electronică.
Obama, care nu-şi ascunde admiraţia faţă de Jorge Bergoglio, pe care l-a lăudat pentru clarviziune şi umilinţă, contează pe sprijinul Papei în două proiecte aflate în lucru esenţiale, cu mai puţin de 500 de zile înainte să-şi încheie mandatul, şi anume apropierea de Cuba şi lupta împotriva schimbărilor climatice, scrie Mediafax.
Capitala federală americană - prinsă până peste cap în dezbaterile politice dinaintea alegerilor prezidenţiale din 2016 - are, zilele acestea, ochi doar pentru acest Papă iezuit cu o poziţie singulară, care efectuează o vizită de şase zile în Statele Unite.
O mulţime imensă - aproximativ 15.000 de invitaţi - este aşteptată pe vasta peluză a Casei Albe pentru a-l primi, cu mare pompă, pe "cel mai populat om din lume în prezent", cum l-a salutat vicepreşedintele Joe Biben.