Vizele pentru ruși, scandal monstru în Polonia
- David Marinescu
- 11 octombrie 2024, 15:01
Polonia este scena unui scandal uriaș în aceste zile, după ce Biroului Suprem de Audit din Polonia a constat că 1.800 de vize au fost eliberate cetățenilor ruși „fără nicio bază legală”, transmite Politico. Donald Tusk, premierul polonez, a calificat concluziile raportului drept „devastatoare”.
Polonia, scandal uriaș pe vizele acordate rușilor
Peste 1 800 de ruși au intrat în Polonia cu vize eliberate „fără nicio bază legală” într-o perioadă de 22 de luni între începutul războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei și anul în curs, a declarat șeful Biroului Suprem de Audit din Polonia (NIK).
Oficiul și-a publicat joi, 10 octombrie, concluziile privind activitățile Ministerului de Externe al Poloniei. Verificările au vizat perioada din 2018, când la guvernare se afla partidului naționalist de extremă dreapta, până anul acesta. Investigația Biroului Suprem de Audit a scos la iveală multe și grave nereguli.
Concluziile Biroului Suprem de Audit din Polonia
„Cel puțin din noiembrie 2022 până în mai 2023, a existat un mecanism netransparent și corupt la Ministerul Afacerilor Externe pentru a influența anumiți consuli polonezi în vederea accelerării procesării cererilor de viză”, a declarat șeful NIK, Marian Banaś.
„Aceasta include eliberarea de vize fără ca solicitanții să se prezinte personal”, a continuat acesta, dezvăluit gravitatea situației.
Banaś a contestat, de asemenea, programul „Polonia Business Harbour”, anulat de noul guvern pro-occidental al premierului Donald Tusk la începutul acestui an.
„Aceasta a fost cea mai ușoară, rapidă și ieftină modalitate de a intra pe teritoriul Poloniei și al UE, care a fost utilizată de peste 1.800 de cetățeni ai Federației Ruse între 1 martie 2022 și 31 decembrie 2023”, se arată în raportul NIK.
Donald Tusk califică raportul drept „devastator”
Liderul polonez Tusk a calificat concluziile raportului drept „devastatoare”.
„După atacul asupra Ucrainei, aproape 2 000 de ruși au primit vize poloneze, adesea încălcând legea și sfidând sancțiunile”, a declarat premierul.
Ministrul de Externe Radosław Sikorski a deplâns, de asemenea, rezultatele: „Confirmăm că au fost exercitate presiuni scandaloase, nejustificate asupra consulilor polonezi”, a spus el.
„Acest lucru nu este nimic nou pentru actuala conducere a Ministerului Afacerilor Externe și coincide cu rezultatele auditurilor noastre interne. Confirmăm că, din păcate, în special între 2018 și 2023, a existat o pierdere de control asupra sistemului de vize”, a declarat ministrul.