Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadă

Viscol pe 26 și 27 decembrie. Harta cu zonele îngropate de zăpadăViscol. Sursă: Arhivă EVZ

Vremea se va înrăutăți în toată țara în următoarele zile. Un ciclon mediteranean va trece pe la sud de România, apoi va intra în Marea Neagră și va provoca ninsori și viscol, mai ales în jumătatea de sud-est.

Momentan, vremea este în încălzire. Dar nu pentru mult timp.

Marți, temperaturile vor crește până la 10-11 grade în sudul și estul țării. De vină este un ciclon mediteranean, al cărui front cald va aduce precipitații abundente, la început în Oltenia și Muntenia.

Primele coduri

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, deja, un Cod Galben, valabil în intervalul 24 decembrie, ora 02 – 25 decembrie, ora 10, pentru precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie.

"În Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Cantitățile de apă acumulate vor fi de 25...50 l/mp și izolat vor depăși 60 l/mp.

Notă 1: în restul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei va ploua moderat cantitativ (10...20 l/mp).

Notă 2: în vestul, centrul și nordul țării vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), iar în special în zona subcarpatică a Moldovei se va depune polei", se arată în avertizare.

Răcire și viscol

Miercuri, 25 decembrie, vremea începe să se răcească. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 6 grade. Va mai ploua în sud, iar la munte va ninge viscolit și se va depune un strat consistent de zăpadă.

Însă de joi dimineață va începe să ningă în Dobrogea (exceptând litoralul), Muntenia și sudul Moldovei. Vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.

Grosimea stratului de zăpadă, 27 decembrie

Grosimea stratului de zăpadă, 27 decembrie. Sursa foto: windy.com

Pe parcursul zilei de vineri, 27 decembrie, aria ninsorilor se va extinde și până seara va cuprinde Muntenia, Dobrogea și cea mai mare parte a Moldovei.

Vineri va ninge abundent și viscolit în Muntenia, Dobrogea și în toată Moldova, iar temperaturile nu vor mai depăși 2-3 grade decât în sud-vest.

Vremea va fi tot mai rece. Este de așteptat ca în estul și sud-estul țării, în zonele joase, să se depună un strat de zăpadă de 5-10 centimetri, inclusiv la București.

Ne puteți urmări și pe Google News