PSD-ul intră în renovări! Reforma Dăncilă: „Se va decide care miniştri vor fi remaniaţi” Breaking News!
- Dan Coravu
- 5 iulie 2019, 15:00
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că, începând cu săptămâna viitoare, va evalua fiecare minister, precizând că „pe urmă vom vedea unde vom remania”.
"Legat de remaniere, (...) de săptămâna viitoare începem evaluarea pe fiecare minister în parte, astfel încât atunci când vom face o remaniere asta va fi raportată la măsurile din programul de guvernare, la activitatea fiecărui ministru, la modul în care a comunicat măsurile pe care le-a luat şi pe urmă vom vedea unde vom remania şi unde vom merge cu acelaşi ministru. Remanierea nu este pentru o persoană sau alta, nu s-a discutat, am văzut că în spaţiul public au apărut deja câteva nume de miniştri. Nu a fost nicio discuţie până acum referitoare la un ministru sau altul", a spus Viorica Dăncilă, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Brăila.
Întrebată dacă programul de guvernare va rămâne acelaşi, șefa social democraților a precizat: "După cum ştiţi, programul de guvernare este votat în Parlament, deci el nu poate fi schimbat, dar anumite măsuri pot fi ajustate. Au trecut doi ani de zile, poate ceea ce a fost valabil în 2016 nu se mai pliază pe realitatea din 2019 şi atunci şi vom ajusta măsurile în funcţie de ceea ce îşi doresc cetăţenii".
Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, alături de preşedintele executiv al partidului, Eugen Teodorovici, şi secretarul general Mihai Fifor, a participat la şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al Organizaţiei PSD Brăila.