Viorica Dăncilă nu l-a uitat pe Ponta! Cum se va opune unei alianțe cu Pro România
- Dan Coravu
- 19 februarie 2020, 18:23
Preşedintele interimar al Organizaţiei de femei a PSD, Viorica Dăncilă, nu este de acord cu o alianţă la nivel naţional cu Pro România, partid care a votat împotriva Guvernului PSD.
Întrebată dacă PSD ar candida,la alegerile parlamentare, pe liste comune cu Pro România, Dăncilă a răspuns tranșant: „Vom discuta despre asta. Eu vorbesc în numele meu, eu nu pot fi de acord cu o alianţă la nivel naţional cu un partid care a votat împotriva Guvernului PSD".
Pe de altă parte, fosta șefă a PSD susține că alegerile anticipate reprezintă dovada că PNL nu își poate duce la bun sfârșit promisiunile.
„Pentru noi este foarte simplu, anticipatele înseamnă austeritate, înseamnă că PNL nu îşi poate duce la bun sfârşit promisiunile, iar PSD este pregătit şi pentru o situaţie şi pentru cealaltă. Pentru noi este important ca actualul Guvern să îşi ducă mandatul la sfârşit. Nu vedem de ce a vrut schimbarea unui Guvern ca peste trei luni să spună că nu mai vor să guverneze şi că vor alegeri anticipate. Atunci când a căzut Guvernul Dăncilă şi au preluat guvernarea ştiau şi atunci de situaţia existentă în Parlament, dar este clar că altele sunt criteriile care stau în spatele alegerilor anticipate", a spus Viorica Dăncilă, la Palatul Parlamentului.