Violul lui Donald Trump

Violul lui Donald Trump

Acuzaţiile mai vechi potrivit cărora Donald Trump şi-ar fi violat fosta soţie au fost scoase de la naftalină cu ocazia campaniei susţinute pe care miliardarul american o duce pentru a obţine mult sperata nominalizare din partea republicanilor pentru preşedinţia Statelor Unite.

Ivana Trump ar fi mărturisit în timpul procesului de divorţ, care a avut loc pe la începutul anilor 90, că între ea şi Donald a avut loc, în 1989, un incident casnic violent soldat cu abuzarea sa sexuală. Acuzaţiile Ivanei au apărut pentru prima dată într-un volum despre viaţa miliardarului publicat în 1993 - Lost Tycoon: The Many Lives of Donald J. Trump. Ulterior, sub presiunea avocaţilor lui Trump, Ivana s-a străduit să clarifice contextul în care a folosit cuvântul “viol”, explicând că, de fapt, s-ar fi referit la raporturi sexuale lipsite de tandereţe şi afecţiune, nu obţinute cu forţa şi că a vrut să spună că s-a simţit “abuzată” emoţional.

Publicaţia online The Daily Beast a dezgropat “violul” lui Trump după ce acesta a reuşit să uluiască pe toată lumea afirmând public că “imigranţii mexicani nu sunt altceva decât nişte violatori”.