Violonista româncă Maria Marica câștigă Finala Concursului Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Vioară, după un concert încununat de aplauze

Violonista româncă Maria Marica câștigă Finala Concursului Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Vioară, după un concert încununat de aplauze

Maria Marica, în vârstă de 24 de ani, a câștigat Concursul Internațional George Enescu 2022, Secțiunea Vioară, după o Finală în care a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms.

De asemenea, violonista a primit și un premiu special din partea Asociației IMK Vienna, reprezentată de Igor Petrushevski, membru al juriului: un concert în calitate de solistă alături de North Czech Philharmonic Orchestra, în 2023, la Praga. Maria Marica va interpreta, alături de violoncelistul Benjamin Kruithof - câștigătorul secțiunii violoncel a Concursului Enescu, Dublul Concert pentru vioară și violoncel în la minor, op.102 de Johannes Brahms. Finala de Vioară a Concursului Enescu a avut loc marți, 13 septembrie, la Ateneul Român. Pe locurile doi și trei s-au situat românul Ștefan Aprodu și francezul Grégoire Torossian. Publicul a îmbrățișat cu mult entuziasm cele trei concerte cu orchestră în care soliștii au interpretat unele dintre cele mai iubite compoziții pentru vioară din istoria muzicii.

Maria Marica din România a câștigat marți seară Premiul I al Secțiunii Vioară a Concursului Internațional George Enescu 2022, la sfârșitul unei Finale în care a interpretat Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77 de Johannes Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Wilson Hermanto. Juriul a premiat și cel mai bun acompaniator străin, titlu ce a revenit francezului Aimo Pagin.

Juriul Secțiunii de Vioară la ediția 2022 a Concursului Internațional George Enescu a fost format din: Dmitry Sitkovetsky (Președintele Juriului), Remus Azoiței, David Grimal, Frank Huang, Simon James, Paul Kantor, Silvia Marcovici, Igor Petrushevski și Krzysztof Wegrzyn.

”Mulțumesc în primul rând minunatului public bucureștean care a susținut cu multă căldură, iubire și entuziasm toți concurenții din această competiție”, a declarat Dmitry Sitkovetsky, Președintele Juriului Secțiunii Vioară, înainte de a anunța rezultatul Finalei.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2022 este în valoare de 15.000 de euro, premiul al doilea de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. De asemenea, câștigătorul Concursului Enescu 2022 are posibilitatea de a concerta în cadrul edițiilor 2023 și 2024 ale Festivalului şi Concursului Internațional George Enescu, precum și în concerte organizate în cadrul stagiunilor filarmonicilor din România. Trofeele Concursului Enescu 2022, oferite celor trei tineri violoniști, sunt realizate din sticlă și poartă semnătura artistei Iulia Năstase.

Maria Marica, din România, studiază vioara de la vârsta de șapte ani și este în prezent îndrumată de David Grimal la Universitatea de Muzică din Saarbrücken. A susținut recitaluri și concerte atât în România, cât și în Franța, Italia, Germania și Statele Unite și este laureată a mai multor concursuri din România. A concertat în formule camerale alături de muzicieni renumiți, precum Marc Coppey, Philippe Cassard, David Grimal, Frans Helmerson, Boris Brovtsyn, Sergey Malov, Victor Julien-Laferrière și Solenne Païdassi. Este membră a Ansamblului Les Dissonances și a fost, de asemenea, membră a Orchestrei Române de Tineret, alături de care a avut șansa să concerteze în săli precum Musikverein Viena, Elbphilharmonie Hamburg, Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin. Maria a fost susținută în trecut de Fundația Constance et Andrei Rhoe și de MOL România și în prezent este susținută financiar printr-o bursă a statului german.

Ștefan Aprodu studiază la Liceul de Arte Dinu Lipatti din București, cu prof. Magdalena Ursu și a concertat deja cu mai multe orchestre simfonice și dirijori (concert Ad Honorem Ivry Gitlis cu David Stern la pupitru; Gabriel Bebeșelea – Orchestra Junior; Sabin Păuța – Camerata Regală, Yasuo Minami – Orchestra de Tineret din Takasaki, Japonia). Recent a fost distins cu premiul I la Concursul Internațional de vioară Vasco Abadjiev de la Sofia, Bulgaria, iar palmaresul său mai cuprinde și o serie de premii internaționale. Este, de asemenea, un tânăr compozitor pasionat, iar din 2020 participă la cursul de compoziție online susținut de Dåsele Vådår Sevaidå la Academia Norvegiană de Muzică din Oslo. Una dintre compozițiile sale – Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră în mi minor – va fi interpretată în această toamnă, cu Ștefan Aprodu în postura de solist.

Grégoire Torossian e născut în 2000 la Boulogne-Billancourt, Grégoire Torossian și a început să studieze vioara la vârsta de 4 ani. A lucrat în primii ani cu Maja Lazko la Paris, apoi la Conservatorul din Tours cu Pierre Ivanovitch, unde a obținut Diploma de Studii Muzicale cu unanimitate din partea juriului. În 2018, a fost admis la Conservatorul Național Superior din Paris, la clasa profesorului Ami Flammer și a absolvit studiile de licență doi ani mai târziu. În prezent, Grégoire urmează studiile de master la Conservatorul din Paris, la clasa profesorilor Svetlin Roussev și Pierre Colombet. În 2018, Grégoire Torossian a obținut premiul I la Concursul Leonid Kogan de la Bruxelles. În formule camerale, a concertat cu Cvartetul Möbius la Festivalul Francez de Primăvară din Ucraina (iulie 2021) și în cadrul Academiei Ozawa din Elveția (iulie 2022). A urmat cursuri de măiestrie cu Sergey Khachatryan, Julia Fischer, Kirill Troussov, Sarah Nemțanu, Lewis Kaplan și Patrice Fontanarosa.

Ediția a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu are loc la București între 4 și 18 septembrie. În acest an, Concursul Internațional George Enescu marchează revenirea în sala de spectacol, după doi ani în care evenimentele culturale au fost nevoite să se reinventeze și să se mute parțial sau total în online. Mesajul pe care Concursul Enescu îl transmite în acest an este acela al redobândirii speranței: Muzica speranței | Music of Hope. La etapa online a Concursului s-au înscris peste 100 de tineri muzicieni din toată lumea. Dintre ei, 34 de artiști talentați vor avea ocazia să urce pe scena Ateneului Român, între 4 și 18 septembrie, în etapele de Semifinală și Finală la cele trei secțiuni interpretative: vioară, violoncel și pian.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesați: https://www.festivalenescu.ro

Ne puteți urmări și pe Google News