Violențe la protestul AUR. Jurnalist trântit la pământ și lovit cu pumnii. Poliția îi caută pe agresori. Update

Violențe la protestul AUR. Jurnalist trântit la pământ și lovit cu pumnii. Poliția îi caută pe agresori. UpdateGeorge Simion. Sursa foto: facebook / DW

UPDATE:

Astăzi, Poliţia Capitalei s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în timpul manifestării publice, din Capitală, un reprezentat al unui trust de televiziune ar fi fost amenințat.

La acest moment se efectuează cercetări, de către polițiști din cadrul Secției 1, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun, urmând a fi sesizată și unitatea de parchet competentă”, a transmis Poliția într-un comunicat de presă.

Știrea inițială:

Protestul AUR a degenerat în această seară. Un operator al unui post tv a fost trântit și lovit cu pumnii, în timp ce echipa care filma manifestația s-a baricadat în mașină.

O maşină a B1 TV a fost atacată cu furie de simpatizanții AUR. Unul dintre operatori a fost trântit la pământ și lovit cu pumnii în coaste de manifestanții recalcitranți.

S-au baricadat în mașină

Ceilalți componenți ai echipei de filmare s-au baricadat pur și simplu în mașină, ca să scape de linșaj. Poliţia Capitalei a anunțat că a deschis o anchetă.

Poliţia Capitalei a transmis că s-a sesizat din oficiu după ce, în timpul mitingului AUR, din Capitală, reprezentatul unui post de televiziune a fi fost agresat.

Poliţiştii de la Secţia 20 Poliţie s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Oamenii legii anunță că vor efectua "activităţi specifice", pentru a-i depista pe cei implicați în eveniment.

Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor. Ei vor lua măsurilor legale care se impun și vor sesiza unitatea de parchet competentă.

Protest AUR

Protest AUR. Sursa foto: facebook / George Simion

Alte incidente

Nu este primul incident de la mitingul AUR. Mai mulți jurnaliști au fost agresați verbal în timpul protestelor.

Echipa Digi24 a fost din nou atacată, după ce a pățit același lucru la mitingul de acum două zile, organizat de Călin Georgescu.

De asemenea, poliția a identificat mai multe persoane care erau înarmate cu cuțite. Un altul avea asupra lui un un baston telescopic. Este vorba de fiul lui Horațiu Potra, cunoscut ca apropiat al lui Călin Gerogescu. Tatăl și fiul au fost ridicați și duși la audieri.

George Simion, liderul AUR, a declarat că persoanele agresive trebuie pedepsite și că jandarmii sunt cei care trebuie să ia măsurile legale.