Vinuri românești, înregistrate sub marca „Denumire de origine protejată”

Vinuri românești, înregistrate sub marca „Denumire de origine protejată”Vinuri. Sursa foto: pixabay.com

Vinul de Jidvei se alătură produselor care beneficiază de certificare europeană. Comisia Europeană a aprobat înregistrarea denumirii „Vinuri de Jidvei” ca „Denumire de Origine Protejată”, recunoscând astfel caracteristicile sale distinctive.

Vinul de Jidvei, pe lista produselor cu certificare europeană

Comisia Europeană a dat undă verde unei noi indicații geografice din România, și anume „Vinul de Jidvei”, care a fost înregistrată ca „Denumire de origine protejată”. Conform unui comunicat al CE, denumirea „Jidvei” se referă la vinuri albe, roze, roșii, spumante, petiante și licoroase, toate produse din soiuri cultivate în regiunea Alba.

„Astăzi, Comisia a aprobat o nouă indicație geografică din România. Denumirea „Jidvei” (protejată ca denumire de origine) se referă la vinuri albe, roze, roșii, spumante, petiante și licoroase, realizate din soiuri de struguri cultivate în regiunea Alba, situată în vestul centrului României.

Comisia Europeană mai arată că plantațiile de viță de vie sunt structurate atât pe suprafețe extinse, cât și pe terase și platforme orientate spre sud, ceea ce contribuie la o producție optimă de struguri. Menținerea tradițiilor locale în viticultură, alături de aplicarea tehnologiilor moderne în plantații, oferă vinurilor un profil aromatic bogat și intens, cu niveluri ridicate de zaharuri și arome.

Ar putea fi o imagine cu vin şi textSursa foto: Facebook

PE subliniază în comunicat că „păstrarea tradițiilor locale în viticultură, combinată cu utilizarea tehnologiilor inovatoare în podgorii, conferă vinurilor un profil aromatic complex și intens, cu conținut ridicat de zaharuri și arome”. Această nouă denumire va fi inclusă în lista celor 3.640 de produse agricole deja protejate.

Alte produse care au fost identificate pentru o posibilă înregistrare la nivel european includ: Telemea de Vaideeni, Brânză de burduf de Bran, Gem de rubarbă, Brânza de Gulianca, Virșli de Hunedoara, Salam de Nădlac, Usturoi de Copălău, Ceapă de Pericei, Șuncă ardelenească, Varză de Toboliu, Bere nemțeană, Cobză cu păstrăv afumat de Valea Putnei, Covrigul muscelean, Prune afumate de Sâmburești, Cârnați oltenești sau Mere de Voinești.