Pentru astăzi am conturat un calendar al lunii mai cu toate noutățile editoriale ale Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți.

Ce pot citi prichindeii și copiii mai mari, dar și iubitorii de romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF în luna mai – am detaliat pe săptămâni în cele ce urmează.

Cărți pentru copii

Cărțile pentru copii ale Grupului Editorial ART le puteți găsi în portofoliile Editurii Vlad și Cartea cu Genius (categorie de vârstă 0 – 7 ani), Editurii Arthur (categorie de vârstă 7 – 14 ani), Editurii Youngart (literatură pentru adolescenți) și în colecția miniGrafic a Editurii Grafic (benzi desenate pentru categoria de vârstă 8 ani+).

Săptămâna 1 – 10 mai

• Băiatul de acvariu, Lisa Thompson, ilustrații de Mike Lowery, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Smart Blue, Editura Arthur.

Au trecut multe săptămâni de când Matthew Corbin nu a mai ieșit din casă. Copiii din vecini îl poreclesc în fel și chip. Pentru mulți, chiar și pentru familie, este un ciudat: e obsedat să nu se murdărească și repetă cu îndârjire anumite acțiuni.

Își petrece timpul observând oamenii din cartier și notându-le mișcările într-un carnețel. Când Teddy, un copilaș din vecini, dispare, Matthew ajunge să joace un rol-cheie în investigarea dispariției lui.

Viclenescu-Șterpelici

• Viclenescu-Șterpelici, Móra Ferenc, ilustrații de Reich Károly, traducere din limba maghiară de M. Sîrbulescu și I. Timpănaru, Colecția Arthur retro, Editura Arthur.

E de prisos să spunem că vulpile sunt șirete, șterpelicioase, pungașe și perfide – o știe deja tot păsăretul -, dar mai rar ar putea vreo vulpe pe lume să întreacă în vicleșug familia Viclenescu-Șterpelici de la Vulpești.

• Undeva, în lumea largă, Maurice Sendak, traducere din limba engleză de Vlad Russo, Editura Vlad și Cartea cu Genius
• Extraordinar, Natalie Lloyd, traducere din limba engleză de Alina Popescu, Colecția Smart Blue, Editura Arthur
• Ștrumfii și dragonul lacului, Alain Jost si Thierry Culliford, traducere din limba franceză de Mihaela Dobrescu, Colecția miniGrafic, Editura Grafic.

Minunea

Titlurile din universul Minunea de P.J. Palacio sunt bestsellerurile absolute din Colecția Smart Blue a Editurii Arthur și revin în stoc în prima săptămână a lunii mai.
• Minunea, R.J. Palacio, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
• Minunea în 365 de zile, R.J. Palacio, traducere din limba engleză de Ioana Vîlcu
• Cartea lui Julian, R.J. Palacio, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu.

Săptămâna 11 – 17 mai

• Paddington sare în ajutor, Michael Bond, cu ilustrații de Peggy Fortnum, colorate de Anca Chiriță, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Editura Arthur
Paddington este amabil și bine crescut. Tare mult îi place să dea o lăbuță de ajutor. Nu există încurcătură pe care să nu sară s-o resolve. Dintr-o masă cu patru picioare, el face două mese, fiecare cu câte două picioare. Iar dintr-un restaurant, stinge repede o omletă în flăcări. Cu istețimea lui jucăușă și cu un dram de marmeladă, Paddington face ca orice zi să fie extraordinară.

Vine ursul!

Totodată, revin în stoc în a doua săptămână a lunii mai primele două volume ale îndrăgitelor povești cu Paddington: Un urs pe nume Paddington și Noi aventuri cu Paddington de Michael Bond, precum și un lassic absolut al literaturii pentru copii Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry cu noile ilustrații extraordinar de frumoase ale lui Dan Ungureanu.

Unele dintre titlurile autorilor români, bestselleruri ale Editurii Arthur, revin în stoc în ediții noi:
• Olguța și un bunic de milioane, Alex Moldovan, ilustrații de József Vass
• Unde fugim de-acasă? Marin Sorescu, ilustrații de Ágnes Keszeg
• Fram, ursul polar, Cezar Petrescu, ilustrații de Dan Ungureanu

Săptămâna 8 – 24 mai

• Micul Urs, Lynne Reid Banks, traducere din limba engleză de Alina E. Bogdan, Colecția Classic Yellow, Editura Arthur.

De ziua lui, Omri primește fel și fel de cadouri: un skateboard, un banal indian de plastic de la prietenul lui cel mai bun, un dulăpior pe care fratele lui l-a găsit pe stradă și o cheie frumoasă și veche. Seara, înainte de culcare, Omri închide indianul în dulap și uită de el.

• Ursul, Raymond Briggs, traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu, Colecția miniGrafic, Editura Grafic.

Un urs polar urcă într-o noapte în camera lui Tilly. Dar Tilly nu se sperie niciun pic ⎯ îl lasă să doarmă în patul ei, iar blana lui e caldă și pufoasă.

Ursul îi dă mult de furcă lui Tilly ⎯ nu-i ușor să-i faci duș unui ditamai ursul polar și nici să faci mereu curat după el. Fetița îl mai ceartă uneori, dar îl iartă mereu, pentru că ursul e prietenul ei cel mai bun și alături de el nu se teme de nimic.

Uriașul cumsecade

• O ascunzătoare bună, Louis Slobodkin, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie, Editura Vlad și Cartea cu Genius.

Micuța Susan caută o ascunzătoare bună. Frații ei au un păianjen într-un borcan și țin cu orice preț să i-l arate lui Susan. Dar lui Susan nu-i plac păianjenii, așa că își caută un loc în care frații ei să n-o găsească.

Îi întreabă pe bunica, pe vecina de alături, pe grădinar și pe poștaș și cu toții îi dau câte o idee, dar mereu cineva o găsește. Apoi Susan se așază să se gândească bine unde poate fi o ascunzătoare bună.

• Uriașul cumsecade, Louis Slobodkin, traducere din limba engleză de Iulia Tudorie, Editura Vlad și Cartea cu Genius

În cea de a doua săptămână a lunii mai revin, în ediții noi, două dintre bestsellerurile autorului britanic David Walliams din Colecția Funny Green a Editurii Arthur: Bunicuța hoțomană și Mătușica îngrozitoare.

Săptămâna 25 mai – 1 iunie

• Pinocchio, Carlo Collodi, traducere din limba italiană de Dumitru D. Panaitescu, cu ilustrații de Eugen Taru, Colecția Arthur retro, Editura Arthur.

Ilustratorul Eugen Taru oferă cititorilor o călătorie extraordinară, plină de imaginație, în lumea celebrei păpuși de lemn create în secolul al XIX-lea de scriitorul italian Carlo Collodi.

Aventurile celebrului băiețel de lemn au încântat generații de copii și părinți deopotrivă, făcând din  Pinocchio una dintre cele mai longevive și cunoscute povești ale copilăriei, dar și una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată.

• Lumea de cerneală #3: Moarte de cerneală, Cornelia Funke, traducere din limba germană de Iulian Bocai, Colecția Orange Fantasy, Editura Arthur.

Volumul mult așteptat de cititorii noștri încheie trilogia „Lumea de cerneală”. Povestea lui Fenoglio este pe cale să fie rescrisă. Ombra se confruntă cu noi pericole, în timp ce furia prințului Cap-de-viperă se dezlănțuie. Sunt făcute noi alianțe, au loc răsturnări de situație, iar Mo e nevoit să pună capăt nemuririi prințului înainte de sfârșitul iernii, altfel viața lui și a lui Meggie e în mare primejdie.

Prietenii copilăriei mele

• Iepurașul care voia să fugă de acasă, Clement Hurd, traducere din limba engleză de Elena Morariu, Editura Vlad și Cartea cu Genius
A fost odată ca niciodată un iepuraş care voia să fugă de acasă. Dar oriunde-ar vrea el să plece, mama lui îi promite că-l va urma peste tot. Chiar dacă iepuraşul se va preface într-un peşte sau într-o piatră pe-un munte, chiar dacă se va preface-n pasăre şi va zbura departe, ori dacă se va face artist la trapez, mama lui va fi mereu lângă el, orice s-ar întâmpla.
• Nava spatială din livada de meri, Louis Slobodkin, traducere din limba engleză de Alex Moldovan şi Mariana Buruiană, Editura Arthur
• Prietenii copilăriei mele, Wilson Rawls, traducere din limba engleză de Răzvan Năstase, Colecția Classic Yellow, Editura Arthur

Oferte la pachet

Titluri bestseller care revin în stoc la finalul acestei luni:


• Carton, Doug TenNapel, traducere din limba engleză de Ioana Bâldea Constantinescu, Colecția miniGrafic, Editura Grafic
• Prichindelul, Erich Kästner, ilustrații de Horst Lemke, traducere din limba germană de Ulvine Alexandru, Colecția Arthur retro, Editura Arthur.
• Năzdrăvăniile lui Gian Burrasca, Vamba, ilustrații de Eugen Taru, traducere din limba italiană de Adriana Lăzărescu, Colecția Arthur retro, Editura Arthur.

Trei pachete noi cu reduceri de până la 40%:
Pachetul integral Cronicile din Narnia conține toate cele șapte volume ale seriei lui C.S. Lewis.
Box set Jurnalul unui puști (paperback) conține primele patru volume din seria lui Jeff Kinney.
Pachetul Ce bine că suntem diferiți conține trei cărți llustrate apărute la Vlad și Cartea cu Genius pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani.

Cărți pentru adulți

Cărțile pentru adulți ale Grupului Editorial ART le puteți regăsi în portofoliile editurilor Youngart, Grafic, ART și Paladin. De asemenea, vă recomandăm să urmăriți noile apariții ale colecției de ficțiune contemporană musai, proiectul de nonficțiune Sapiens, precum și colecția Arthur retro adresată nostalgicilor.

Săptămâna 1 – 10 mai

• Tribul. Despre întoarcerea acasă și apartenență, Sebastian Junger, traducere din limba engleză și note de Radu Lilea, Colecția Sapiens, Editura ART.
Am evoluat trăind în grupuri mici și egalitariste, dar am ajuns să locuim în comunități de milioane de membri. Mulți occidentali se simt înstrăinați în societatea modernă, în ciuda incontestabilelor beneficii pe care le aduce aceasta, iar fenomenul nu este deloc unul nou.
• Circe, Madeline Miller, traducere din limba engleză de Ioana Filat, Colecția Fantasy, Editura Paladin // Goodreads Choice Award 2018 pentru roman fantasy
Lumea este condusă de zei și titani. O lume plină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

Copiii Camorrei

• Arabul de mâine. O copilărie petrecută în Orientul Mijlociu (1978-1984), Riad Sattouf, traducere din limba franceză de Raluca Dincă, Editura Grafic.
Debordând de viață, sensibilitate și umor nebun, Riad Sattouf își povestește copilăria nomadă petrecută în umbra unui tată care visa să devină dictator și-a visurilor lui grandioase legate de poporul arab.

• Piranha. Copiii Camorrei, Roberto Saviano, traducere din limba italiană de Mihaela Găneț, Colecția musai, Editura ART
Roberto Saviano a scris Piranha: Copiii Camorrei (2016) după ce a citit articolele din presa italiană despre puștii din Napoli, unii în vârstă de zece ani, care au ajuns să gestioneze afaceri cu cifre spectaculoase și să dicteze legea în cartiere întregi. Piranha spune povestea unei lumi în care dacă mori de tânăr, devii o legendă. Conform spuselor lui Saviano, majoritatea copiilor care i-au inspirat personajele acestei cărți sunt demult sub pământ.
Bestsellerul Youngart Absolut tot de Nicola Yoon (în ediția tie in) a revenit în stoc în prima săptămână a lunii mai.

Săptămâna 11 – 17 mai

• Jurnal din Anul Ciumei, Daniel Defoe, traducere din limba engleză, note și prefață de Antoaneta Ralian, Colecția Cărți Cult, Editura ART.

Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.

• Enciclopedia pământului dintâi, Isabel Greenberg, traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Editura Grafic
Cititorule, cartea asta nu este o enciclopedie de-adevăratelea, ci o operă de ficțiune!
Vei descoperi aici aventurile și istorisirile unui povestaș pornit în căutarea unei bucăți pierdute din sufletului lui. Vei întâlni mituri reinterpretate, zei, monștri, eroi, regi nebuni, vraci, șamani și vrăjitoare, animale fabuloase și lumi misterioase. Și da, chiar și dragostea adevărată.

Despre trădare

• Walden sau viața în pădure, Henry David Thoreau, traducere din limba engleză, Ștefan Avadanei, Alexandra Pascu, Colecția Cărți cult, Editura ART.

• Trădare ancilară, Ann Leckie, traducere din limba engleză de Petru Iamandi, Colecția Science-fiction, Editura Paladin // Premiile Locus și British SF Association // Continuarea volumului Răzbunare ancilară
La început, Breq era o navă care controla o mulțime de corpuri. Apoi a devenit soldat. Iar acum se află ea însăși la comanda unei nave, însă nu pentru că și-ar fi dorit-o, ci fiindcă Stăpâna imperiului i-a ordonat să plece în misiune la Stația Athoek. În mijlocul unei societăți aparent civilizate și liniștite, dar în esență viciată și favorabilă doar celor puternici, Breq descoperă că, pentru a-și îndeplini misiunea, trebuie să înfrâneze rebeliuni și să găsească adevărata trădătoare.

O apariție relativ recentă, În umbra omului de Jane Goodall a devenit în scurtă vreme unul dintre cele mai bine vândute titluri ale proiectului de nonficțiune Sapiens, așadar vă atragem atenția că în doua săptămână a lunii mai revine în stoc într-o nouă ediție.

Săptămâna 25 mai – 1 iunie

• Oameni anxioși, Fredrik Backman, traducere din limba suedeză de Andreea Caleman, Colecția musai, Editura ART
Un spărgător de bănci înarmat fuge de la locul faptei și ajunge într-un apartament scos la vânzare, unde are loc o vizionare. Pentru că poliția e pe urmele sale, se baricadează înăuntru și îi ia ostatici pe cei șapte potențiali cumpărători, aparent normali și inofensivi, printre care doi „rechini” imobiliari, un cuplu de lesbiene, o multimilionară cu tendințe suicidare și un sabotor de vizionări deghizat în iepure.

Dar lucrurile o iau razna atunci când ostaticii și spărgătorul încep să-și dezvăluie dramele personale și anxietățile. Când spărgătorul le dă drumul ostaticilor și oamenii legii năvălesc înăuntru, nici urmă de infractor, iar depozițiile halucinante ale martorilor nu fac decât să-i bulverseze și mai mult pe polițiști: Unde e infractorul și ce nu-i în regulă cu oamenii ăștia?

Noi ediții

• Sora mea, ucigașă în serie, Oyinkan Braithwaite, traducere din limba engleză de Iulia Gorzo, Colecția musai, Editura ART // Roman Nominalizat la Booker Prize 2019.

Sora mea, ucigaşa în serie este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros – şi mai greu de scos din covor – decât apa. Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja al treilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola.
• Grodek, Georg Trakl, Ediție bilingvă, selecție și traducere din limba germană de George State, Colecția Malul albastru, Editura ART.

În ultima săptămână a lunii mai se lansează, de data aceasta în Colecția musai, romanul care a inspirat serialul-fenomen – Povestea Slujitoarei de Margaret Atwood, iar în portofoliul Editurii Paladin revine o nouă ediție a unuia dintre cele mai bine vândute titluri ale acestei edituri – Fata cu palton roșu de Kate Hamer.

Reduceri la pachet

Vă recomandăm și trei pachete noi cu reducere de până la 40%:

Pachetul Metro conține toate cele trei volume ale seriei lui Dmitri Gluhovski.
Pachetul Lecția de curaj conține trei titluri cu povești de supraviețuire din portofoliul Sapiens.

Pachetul SuperGrafic conține zece titluri de bandă desenată cu supereroi din portofoliul Grafic.

Lecturi minunate!