„Uniunea Europeană se îndepărtează tot mai mult de Rusia, cu fiecare zi. Nu este rău doar pentru Ungaria, dar şi pentru restul UE", a explicat şeful guvernului ungar, într-un discurs în faţa ambasadorilor statelor UE în Ungaria.

UE a aplicat Rusiei mai multe sancţiuni, cu obiectivul de a-l constrânge pe preşedintele Vladimir Putin să renunţe la anaxarea Crimeei, considerată ilegală, şi să înceteze susţinerea militară a mişcării separatiste pro-ruse din estul Ucrainei, scrie Mediafax.

Rusia a replicat prin interzicerea importurilor de produse alimentare din UE şi Statele Unite.

Orban a denunţat, la jumătatea acestei luni, sancţiunile europene, estimând că cele 28 de state membre „s-au împuşcat singure în picior" cu aceste măsuri, care penalizează nu doar Rusia, ci şi ţările UE.

„Vom căuta sprijinul statelor membre ale UE care vor oprirea procesului de separare de Rusia”, a spus Orban, fără să menţioneze numele capitalei europene care ar fi dispusă să se alăture unei astfel de iniţiative.

Orban consideră că izolarea Rusiei, cel mai important partener economic al Ungariei din afara UE, ar putea afecta competitivitatea Uniunii, în special a Germaniei.