Viktor Orbán: ”I-am cerut Papei Francisc să ne sprijine în eforturile noastre depuse pentru pace”
- Emma Cristescu
- 22 aprilie 2022, 10:53
"Din logica istoriei maghiare rezultă că Ungaria vede centrul creștinismului, respectiv Vaticanul și Sfântul Părinte într-un mod diferențiat", a subliniat premierul Viktor Orbán, într-o declaraţie acordată mass-mediei după ce a fost primit, joi, la Vatican, de Papa Francisc, într-o audienţă privată.
Premierul ungar - pentru care vizita la Vatican a fost prima deplasare oficială după alegerile parlamentare din 3 aprilie - a subliniat că "a continuat o mare tradiţie maghiară" prin faptul că după victoria obţinută la alegeri prima invitaţie accepată de domnia sa a fost cea a Papei Francisc.
"Războiul conferă o importanţă şi mai mare acestei vizite, deoarece Suveranul Pontif este bine cunoscut pentru mobilizarea influenței sale în interesul păcii, iar Ungaria consideră, de asemenea, că ar trebui să existe pace cât mai curând posibil", a menţionat Viktor Orbán.
Răspunzând la o întrebare, a afirmat că l-a invitat oficial pe Papa Francisc la o vizită în Ungaria în anul următor, la care a primit un "răspuns pozitiv încurajator". Potrivit premierului, la întâlnirea cu Papa Francisc au discutat şi despre faptul că Ungaria a primit cel mai mare număr de refugiați din Ucraina - 640 de mii - proporțional cu populația ţării, ba mai mult, i-a primit şi pe studenții care nu erau cetăţeni ucraineni, dar care studiază în Ucraina, iar acum își vor putea continua studiile în Ungaria.
Viktor Orban vrea pace
"Suntem angajați în cea mai mare operațiune umanitară din toate timpurile, ceea ce generează recunoaștere și respect pretutindeni în lume" a subliniat premierul ungar, menţionând că și Papa Francisc a amintit de această acţiune umanitară și "ne-a încurajat să nu renunțăm la acest bun obicei". "O ţară nu are o relaţie politică, ci spirituală cu Vaticanul.
Iar cea mai mare înţelegere între Vatican și statul ungar s-a format în privinţa familiilor.Cu toții credem aici, la Roma, la Vatican și la Budapesta, că cea mai importantă comunitate a timpului nostru este familia. Familia este refugiul suprem pentru omul modern, de aceea trebuie să mobilizăm toate eforturile noastre pentru a proteja și consolida această comunitate, cea mai importantă comunitate umană a epocii moderne, iar în acest sens putem conta pe Suveranul Pontif", a declarat premierul Ungariei, potrivit MTI. (RADOR)