Viitor sumbru pentru Europa. Milioane de oameni riscă să moară din acest motiv. Specialiștii caută soluții
- Sabina Popescu
- 12 iulie 2021, 06:42
Fenomenele meteo extreme ucid, anual, cinci milioane de oameni. Un nou studiu arată că schimbările climatice vor provoca o creștere a mortalității, pe fondul temperaturilor extrem de ridicate.
Se anunță o perioadă critică pentru Europa, cu precădere pentru teritoriile din estul continentului. Rata mortalității crește și, de această dată, nu pe fondul pandemiei de coronavirus, ci din cauza schimbărilor climatice. Deși în ultimii 20 de ani, numărul deceselor provocate de condițiile de frig au fost în creștere, în prezent, ele se află în scădere. La momentul actual însă, victimele provocate de temperaturile ridicate extreme se află în ascensiune.
Europenii vor muri din cauza caniculei
Un nou studiu realizat de către oamenii de știință, pe durata la 20 de ani de zile, arată că, la nivel mondial, 5 milioane de oameni mor, anual, din cauza condițiilor meteo extreme. În principiu, cele mai multe victime au fost înregistrate pe fondul temperaturilor scăzute, însă întreg scenariul pare să se schimbe.
9,4% dintre decesele de la nivel global sunt cauzate de frig - este vorba despre aproximativ 74 de morți în plus la fiecare 100.000 de oameni.
Numărul victimelor raportate pe fondul caniculei se află în plină creștere, iar oamenii de știință preconizează că se vor înregistra din ce în ce mai mulți morți în acest sens.
Omenirea trebuie să găsească soluții pentru schimbările climatice
Profesorul Yuming Guo de la Universitatea Monash (Australia), unul dintre semnatarii principali ai studiului, a declarat presei internaționale că numărul victimelor se vor afla în ascensiune din cauza schimbărilor climatice. Astfel, dacă omenirea nu va găsi soluții în acest sens, rata mortalității va înregistra din ce în ce mai multe creșteri.
"Pe viitor, rata mortalității din cauza frigului ar trebui să scadă în continuare, dar pentru că rata mortalității cauzate de căldură va continua să crească înseamnă că va exista o agravare a situației", a spus profesorul Guo, potrivit The Guardian. "Dacă nu luăm măsuri pentru a diminua efectele schimbărilor climatice, acestea vor provoca mai multe morți", a mai adăugat el.
Potrivit datelor prezentate în cadrul studiului, cele mai mari creșteri ale mortalității cauzate de valurile de căldura au fost raportate în Europa de Est. Cea mai mare ascensiune a numărului victimelor înregistrate pe fondul temperaturilor scăzute a avut loc în Africa Sub-sahariană.
Cine sunt victimele valurilor de caniculă
Potrivit profesorului Adrian Barnett de la Universitatea de tehnologie din Queensland, neimplicat în studiul citat, persoanele cele mai expuse riscului de a muri din cauza temperaturilor ridicate sunt cele care prezintă o afecțiune cardiacă sau pulmonară. "Cei mai expuși riscului sunt oamenii care au o afecțiune cardiacă sau pulmonară preexistentă", a spus profesorul. Condițiile meteo extreme au provocat atacuri de cord, stopuri cardiace și atacuri cerebrale.
Specialistul spune că populațiile dintr-un anumit teritoriu sunt adaptate climatului în care locuiesc, dar acest lucru nu înseamnă că graficele privind mortalitatea pot înregistra schimbări.
"Țările cu temperaturi ridicate înregistrează mai puține morți provocate de căldură, însă acest lucru probabil se va schimba", a spus Adrian Barnett.
Potrivit profesorului, oamenii ar trebui să recurgă la izolații mai performante în cazul locuințelor și să folosească sisteme de aer condiționat alimentate de panouri solare.
Studiul echipei de cercetători a fost publicat în revista științifică Lancet Planetary Health, iar în cadrul acestuia, zeci de specialiști au analizat informații privind mortalitatea din 750 de locuri din 43 de țări, în perioada 2000-2019.