VIDEO de excepție! Putin, pe motor cu „Lupii nopții” în timp ce Moscova fierbea

VIDEO de excepție! Putin, pe motor cu „Lupii nopții” în timp ce Moscova fierbea

Liderul de la Kremlin a vizitat sâmbătă Crimeea, unde a participat la un festival al motocicliştilor din Sevastopol.

Vladimir Putin s-a deplasat în peninsula Crimeea unde a participat la un festival al motocicliştilor din grupul „Lupii Nopţii". Acesta a venit la întâlnire pe o motocicletă cu ataş produsă de fabricantul rus Ural şi însoţit de autorităţile din Crimeea.

Ucraina şi-a exprimat duminică „protestul energic” faţă de vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în peninsula Crimeea, anexată de Moscova în 2014 şi pe care Kievul o consideră teritoriu “ocupat temporar”.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Ministerului de Externe de la Kiev, vizita lui Putin, survenită sâmbătă, constituie „o violare brutală a suveranităţii naţionale şi a integrităţii teritoriale” a Ucrainei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Putin a mai participat la festivalul motocicliştilor din Crimeea în 2010.

Creat în 1989, cu puţin timp înainte de desfiinţarea Uniunii Sovietice, clubul Lupilor nopţii susţine că are 5.000 de membri pe întreg teritoriul fostei URSS. Aceştia sunt cunoscuţi pentru viziunile naţionaliste pro-Kremlin.

„Lupii nopţii” organizează în fiecare an raiduri controversate cu motociclete din Rusia până la Berlin pentru a sărbători victoria Armatei Roşii asupra naziştilor, la 9 mai 1945.

VIDEO: