Cine crede Victor Ponta că are cele mai mari șanse să devină premier
- Mădălina Sfrijan
- 13 iulie 2026, 09:35
Sorin Grindeanu. Sursă foto: Facebook
„Nu-l va nominaliza Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan, pot să bag mâna în foc, dar cred că fie îl nominalizează pe Grindeanu”, consideră fostul premier Victor Ponta. Printre scenariile prezentate de Victor Ponta se numără și desemnarea unui premier independent. În opinia sa, Alexandru Nazare ar fi o variantă luată în calcul de președinte.
Victor Ponta, scenarii legate de viitorul premier. Siegfried Mureșan nu este printre ele
În acest caz, spune Ponta, viitorul premier ar trebui să aibă libertatea de a negocia formarea unei majorități parlamentare care să susțină noul Executiv.
„Nu-l va nominaliza Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan, pot să bag mâna în foc, dar cred că fie îl nominalizează pe Grindeanu, pentru că are grupul cel mai mare – are 127 de voturi, este normal să îl nominalizeze pe el. Dacă nu, acel candidat independent – Nazare – trebuie să aibă mână liberă să obțină majoritate”, a explicat el.

Sursa foto: Captură de ecran Facebook
Ce spune fostul premier despre situația economică a României
Victor Ponta a făcut referire și la situația economică a României, afirmând că prelungirea perioadei fără un guvern cu puteri depline agravează problemele financiare ale țării. Totodată, el și-a exprimat opinia că o formulă de guvernare PSD-AUR ar funcționa mai bine decât o coaliție PSD-PNL.
„Aici nu vorbim doar de o criză politică, ci România este într-o stare economică, financiară mai rea decât cea din 2010, nota de plată crește în fiecare zi din cauza că nu avem un guvern. Loviturile vor fi mai dureroase pentru toți românii”, a arătat el.
Pe cine ar alege Victor Ponta
Fostul lider PSD a explicat că își dorește ca varianta Sorin Grindeanu premier să fie cea aleasă de șeful statului.
„Eu tot sper că președintele să îl nominalizeze pe Grindeanu, Ponta sau Nazare. Singurul partid extremist este USR. Cred că PSD-AUR ar guverna mult mai bine decât PSD-PNL.”, a mai spus Victor Ponta.