Victor Ponta: “Mâine toată România a să vorbească despre Radu Mazăre adus în cătușe, nu despre procesul lui Dragnea”
- Feri Predescu
- 19 mai 2019, 15:19
Președintele Pro România, Victor Ponta, nu se bucură de „răul” lui Radu Mazăre deși nu ar fi fost niciodată prieteni prea buni. El crede că ceea ce i s-a întâmplata fostului primar al Constanța au pățit-o mai mulți “camarazi” ai lui Liviu Dragnea, pe care liderul PSD i-ar fi sacrificat ori de câte ori liderul simțea că intră în atenția oamenilor legii.
Victor Ponta susține că ceea ce i se întâmplă lui Radu Mazăre se întâmplă și altor apropiați ai liderului PSD, Liviu Dragnea. Fostul premier, Victor Ponta, a declarat, într-o conferință de presă, la Constanț, că nu se delimitează de Radu Mazăre. “Nu am fost niciodată prea buni prieteni. Pe de altă parte, în niciun caz nu o să mă vedeți bucurându-mă de răul lui Radu Mazăre. Cred că i se întâmplă ceea ce i s-a întâmplat și altora. Vă spune ceva numele de Vali Preda? Secretar de stat, tot de aici din Constanța. Domnul Dragnea, exact ca în Narcos, de fiecare dată când se apropie poliția de el, dă pe câte unul din camazari”, a spus Victor ponta. În acest context el a “felicitat-o” pe Ana Birchall “care a muncit în weekend și a tradus cu mâna ei documentele (privind extrădarea lui radu Mazăre din Madagascar)”.
Liderul Pro România a reamintit un episod din 2015 din timpul ședinței CEX-ul PSD când pentru șefia partdului aveau de ales între Liviu Dragnea și Rovana Plumb. “Eu o susțineam pe Rovana, ceea ce rezultă că nu am mână bună. A venit la vot Nicușor Constantinescu, nu a venit Radu și mi-a zis, nu te supăra pe noi, noi votăm cu Dragnea, că Dragnea a zis că ne scapă de închisoare. Și i-am zis, chiar nu mă supăr.Te înțeleg că votați cu Dragnea, dar chiar crezi că vă scapă? Domnule, a jurat, ne scapă sigur. Nicușor Constantinescu e de trei ani în închisoare, Radu Mazăre, Vali Preda, Sevil Shhaideh, e în judecată, soția lui Drăghici, care semnează hârtii, condamnată. O să urmeze și Vâlcov în curând. Cred că s-a prins și el că nu mai scapă că ați văzut că nu a mai apărut în ultima lună. S-a prins și el că-l dă Dragnea din barcă. Exact ca în Narcos, îi va da pe toți Dragnea, ca să scape el. Le-a promis cu amnistii, cu grațieri, cu povești, coduri. Nu va face nimic pentru ei”.
Întrebat dacă Liviu Dragnea va scăpa, Victor Ponta a făcut trimitere la finalul serialului Narcos ( n.r. în care Pablo Escobar, lăsat de toți prietenii, este împușcat pe acoperișul casei) “Din păcate, eu nu am crezut că în România vom trăi situația în care oameni merg la închisoare și tac din gură. Vali Preda (fost secretar de stata în ministerul Transporturilor, acum în închisoare), știu foarte bine ce s-a întâmplat acolo și cum a scăpat Dragnea de flagrant. L-au luat pe Vali Preda, care ducea un aparat de fotografiat cu documentele pentru Dragnea. Dragnea nu e nici măcar martor în dosarul ăla. Sunt convins că Sevil Shhaideh nu știe unde este Belina. Nu este nici martor, Dragnea, în acest dosar. Cei de la Tel Drum sunt toți trimiși în judecată. Dragnea nu e martor, el nu îi cunoaște. Camaradul din Brazilia unde mergea cu Radu (Mazăre), s-a sinucis în toaleta unui avion. Din păcare asta trăim azi, și Radu Mazăre cred că asta trăiește și el. Cred că nu îi vine să cread că Guvernul domnului Dragnea, al prietenului lui, Liviu, se ocupă să stea în închisoare. Poate înțeleg și alții”.
Pentru Victor Ponta, aducerea în țară a lui radu Mazăre în data de 20 mai, exact în ziua în care Liviu Dragnea are proces, pare să fie ceva regizat. “Să nu îmi spuneți că pe doamna Birchall a apucat-o independența și s-a revoltat contra lui Dragnea. Fiți sigură că primul pe care l-a sunat a fost Dragnea, Șefu, ce facem? Adu-l pe ăla să-l băgam la închisoare să mai treacă o săptămână, să uite lumea. Ce știre va fi pe 20: Procesul lui Dragnea de la ICCJ sau aducerea lui Radu Mazăre? Îl aduce mâine ca să nu vorbiți dumneavoastră despre procesul lui de pe 20 mai. Știți ce va fi măine. Îl mai amână, se pensionează judecătoarea, o ia de la capăt, se prescrie și mâine toată România o să vorbească despre Radu Mazăre adus în cătușe, nu o să vorbească despre faptul că procesul lui Dragnea se va amâna încă o dată și nu o să pățească nimic Dragnea. Credeți că are vreo problemă să îl lase pe Mazăre în închisoare și el să scape? Mai era cineva tot de aici din zona Constanța, care l-a lăsat pe fratele lui în închisoare”.