Victor Ponta, lovitură în PSD: E greu să mă izoleze cineva
- Ionel Dancu
- 22 august 2016, 10:23
Fostul premier Victor Ponta a declarat, duminică, la România TV, că nu se simte izolat în PSD, întrebat dacă se doreşte izolarea în interiorul partidului a sa şi a colegilor social-democraţi foşti miniştri în Cabinetul său.
"Nu, nu mă simt izolat deloc. Şi sincer să fiu e şi cam greu să mă izoleze cineva. Mă gândeam de ce, ce spun eu se aude, ce spune Băsescu se aude, domnul Băsescu, pentru că restul cam tac. Ce să spună domnul Iohannis ca să se audă sau domnul Cioloş ? Şi atunci, cei care criticăm, domnul Tăriceanu, toţi ceilalţi, sigur că avem un avantaj", a declarat Ponta.
Spunându-i-se că şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, "se aude, dar mai slab" prin declaraţiile pe care le face, fostul premier a afirmat: "Avem şef de partid, are alte... eu sunt liber acuma". "Şi eu eram mult mai reţinut când vorbeam în numele unui întreg partid. Eu acum vorbesc în numele meu şi această libertate e un lux pe care nu l-am avut în ultimii şase ani ", a spus Ponta.
Fostul premier a precizat că relaţia sa cu Liviu Dragnea este una "absolut normală".
El a precizat că se va implica în campania social-democraţilor la parlamentare aşa cum a făcut şi la locale. "Când are nevoie PSD de mine, cum a fost şi la locale, cum, probabil, va fi şi la generale, sunt prezent, că, totuşi, PSD a făcut foarte multe pentru mine. Eu nu am fost în niciun alt partid niciodată, nici nu mă văd în alt partid şi nu-mi doresc", a mai declarat fostul premier Victor Ponta.