Victor Ponta: Iohannis să nu mai caute scuze necredibile. Îl rog să participe la dezbateri
- Ioana Tomescu
- 5 noiembrie 2014, 10:37
Premierul Victor Ponta i-a transmis candidatului ACL, Klaus Iohannis, "să nu mai caute scuze necredibile" pentru a refuza participarea la cele patru dezbateri televizate care au fost propuse de patru televiziuni de ştiri.
"Îl rog pe domnul Iohannis să nu mai caute scuze necredibile, să nu mai inventeze scenarii improbabile, să nu mai conceapă strategii savante de refuz, să nu mai caute, la fel că Traian Băsescu, dezbateri de genul Turcescu (2009). Îl rog aşadar să participe, începând cu ziua de luni, 10 noiembrie, la cele patru întâlniri electorale la care am fost invitaţi de televiziuni. Îl anunţ din nou că eu voi fi acolo începând cu ora cu 20:00, indiferent dacă domnia să are sau nu curajul să apară", a scris premierul, pe Facebook.
Victor Ponta l-a acuzat pe Klaus Iohannis că nu vrea să meargă la televiziuni şi nu vrea să fie moderat de jurnalişti, după ce candidatul ACL a propus ca dezbaterile să fie organizate pe un teren neutru: Universitatea din Timişoara sau Palatul Parlamentului.
"Propunerile pe care le avansează sunt nobile - Universitatea din Timişoara, Palatul Parlamentului - dar la fel de bine pot fi invocate Academia Română, Uniunea Scriitorilor, o unitate militară, un cămin cultural dintr-un sat, un spital, un cămin de bătrâni sau o fabrică. Orice loc din România este legitim pentru a găzdui o confruntare prezidenţială", a transmis premierul.
"Cele patru televiziuni de ştiri, ale căror invitaţii le-am acceptat, acoperă o largă marja de orientări politice şi un public extrem de divers. De asemenea, sunt primele patru în audienţă pe specificul lor şi au jurnalişti cu experienţă care pot organiza profesionist o confruntare electorală", a continuat acesta.
Victro Ponta i-a propus lui Klaus Iohannis patru dezbateri televizate săptămâna viitoare. Dezbaterile ar urma să aibă loc astfel: luni, 10 noiembrie, la România TV - dezbatere pe teme de politică economică şi socială; marţi, 11 noiembrie, la Realitatea TV - dezbatere pe teme de politică externă şi siguranţa naţională; miercuri, 12 noiembrie, la B1TV - dezbatere pe tema dezvoltării instituţiilor politice şi a statului de drept; joi, 13 noiembrie, la Antena 3 - dezbatere pe tema viziunii prezidenţiale de dezvoltare a României.
REZULTATE TURUL 2 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014 și EXIT POLL turul 2 alegeri prezidențiale 2014
Află ușor și rapid, pe evz.ro, rezultatele sondajelor EXIT POLL realizate la ieșirea de la urne în al doilea tur al alegerilor prezidențiale 2014. EVZ.Ro prezintă în timp real REZULTATE EXIT POLL ALEGERI 2014, dar și REZULTATE VOT TURUL 2 ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE: De asemenea, pe evz.ro poți afla cel mai simplu si rapid rezultatele votului din turul 2 de scrutin al acestor alegeri prezidențiale. Află pe evz.ro cum s-a votat în fiecare județ.
Rămâi pe evz.ro în 15 și 16 noiembrie pentru a afla și cele mai importante știri ale acestor zile, declarațiile candidaților, incidentele electorale și rezultate alegeri prezidentiale 2014.
EVZ.RO vă prezintă cele mai importante știri despre ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014.
CITIȚI pe EVZ.RO sondaje, prezența la urne, rezultatele exit-poll-urilor și rezultatele la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2014 în timp real.