Dacă ar fi fost capabilă să își amintească reacția primului om care o văzuse venind pe lume, învelită în purpura placentei și legată de cordonul ombilical al mamei, cu siguranță că Adela ar fi refuzat prima respirație.

Asistenta aproape că o scăpase din brațe după ce îi curățase chipul de urmele vieții intrauterine.

– Nu se ia chestia asta roșie, domnule doctor, nu se ia și pace . copilul arată ca un monstru.

– Taci din gură că te aude asta și leșină, urlase doctorul, temându-se de panica ce o putea lovi pe mama Adelei. Vrei să-mi facă infarct pe masă ?

– Ce are copilul meu ? Îi lipsește ceva?

– Nu-i lipsește nimic, e întreg, are trunchi, cap, mânuțe și picioare.

– De ce nu plânge ?

Adela parcă o auzise și a scos primul scâncet de viață, domol și nesigur, dar plângea.

– Vreau să o văd, să o ating.

– Lasă-mă să te peticesc mai întâi, a repezit-o doctorul. Nu am toată ziua la dispoziție.

Dar femeia insista să își vadă copilul, așa că i l-au arătat. Proaspăta mamă a țipat ca și cum l-ar fi văzut pe dracul în fașă:

– E un monstru, nu e copilul meu.

– A ieșit din tine, e copilul tău, fie că îți place, fie că nu. Acum dacă tot ai vrut să îl vezi, poți să îl și atingi că nu te mușcă. Cum îl cheamă ?

– Domnule doctor, la control era normal, ce s-a întâmplat ? arată de parcă l-am scăpat în cazanul cu smoală.

– Eu doar l-am scos, de copt, tu l-ai copt.

Trei zile mama Adelei a refuzat să-și atingă copilul sau să-l hrănească. Sentimentul că născuse un prunc handicapat și privirile pline de milă ale celorlalte mame din maternitate o înfuriau și mai tare. Peste o săptămână au externat-o din spital și a trebuit să plece împreună acasă.

– Ce-o să spună vecinii ? cum se va juca cu ceilalți copii ?

Tatăl Adelei nu vedea în imperfecțiunea fetei așa o mare dramă :

– E doar puțin roșie, liniștește-te. Uite ce ochi frumoși are. Poate ai poftit la ceva, știi cum se spune – semnele din naștere sunt poftele nesatisfăcute ale mamei.

– Am poftit să nasc un copil normal. Asta arată ca un rac fiert.

Adela avea jumătate din trup alb, iar cealaltă jumătate de un roșu vânăt, pe care n-aveai cum să-l treci cu vederea. O nară albă și una roșie, o mânuță normală și o alta fiartă, un picior de bebeluș adorabil,iar celălalt de mutant genetic.

Singura simetrie o găseai în albastrul ochilor în care te pierdeai încercând să găsești explicații pentru toate lucrurile anapoda din lume.

Și dacă mica ei imperfecțiune fizică ar fi fost singură, poate că lucrurile nu ar fi stat atât de dramatic pentru bietul suflețel venit pe lume fără nicio vină.

– Doctorii au spus că are și un retard mintal. Ce blesteme plătim noi de ne pedepsește atât de aspru Dumnezeu?

– Retard minor, care poate fi depășit, completa tatăl Adelei, singurul din familie care își vedea copilul perfect.

– Eu n-am niciun handicapat în neam, pesemne că se trage din linia ta.

– Femeie, scoate-ți din cap că Adela e handicapată, îl mâniem pe Dumnezeu.

– Cred că râde în hohote de gluma proastă pe care ne-a făcut-o.

Discuțiile de genul acesta erau interminabile și au dus curând la destrămarea familiei. Într-o zi bărbatul a plecat și nu s-a mai întors niciodată, lăsând în urmă un copil cu nevoi și o nevastă casnică. Adela avea 2 ani când i s-a spus că taică-său și-a luat lumea în cap din cauza ei și vor muri de foame.

Cumva au reușit să se descurce, Adela s-a făcut mare și fiecare și-a văzut de viața ei. Fata împlinise 18 ani când a anunțat-o pe maică-sa că se mărită cu băiatul preotului de la Biserica Sfântul Apostol.

– Părintele ce zice de nunta asta ?

– A fost de acord. Mamă, ai putea, măcar o dată în viața ta să îmi spui și mie o vorbă bună?

– Ce să-ți spun ?

A ridicat din umeri și i-a evitat privirea, cum o făcea de fiecare dată.

– Bănuiesc că ar trebui să îți spun casă de piatră.

A fost o nuntă restrânsă, iar mireasa a purtat tot timpul voalul pe față, ca să evite curiozitatea neamurilor venite de prin alte părți.

Mirele părea și el străin de bucuria momentului, iar dacă nu l-ai fi recunoscut după floarea supradimensionată din piept ai fi zis că nu era decât un alt invitat plictisit, care abia așteaptă să ofere darul și să-și ia tălpășița.

– O fi lăsat-o grea și n-a avut încotro, cârcoteau babele.

– Ar face bine să nu se înmulțească, are sămânță rea fata asta.

Nu v-am povestit nimic despre povestea lor de dragoste pentru că nu era nimic de povestit. Într-o zi Adela intrase în biserică să se spovedească și ieșise de acolo femeie. Nu spusese nimănui lucrurile rușinoase pe care le făcuse cu părintele, mai cu seamă că acesta era un om respectat pe care nimeni nu l-ar fi bănuit de vreun păcat în casa Domnului.

Adela avea pe atunci 16 ani, iar corpul ei proaspăt și neatins aprinsese în popă văpaia necuratului.

– O să te vindec eu de toate bolile, îi spusese fetei, dar ea nu îl crezuse nicio clipă.

Îl suporta pentru că era singurul om care o atinsese fără silă, ba chiar îi spunea cuvinte frumoase când o punea să îi facă lucruri urâte. O să vă întrebați, firesc, ce legătură avea nunta Adelei cu băiatul preotului. Să spunem că băiatul, care își dorea să îi calce pe urme tatălui, își pierduse virginitatea sub atenta îndrumare a părintelui, în scurtă vreme ajungând să o împartă pe Adela ca pe o bucată de carne.

– Dacă se duce la poliție, tată ?

– Nu se duce, că îi place și ei. În plus, cine ar crede o ciudată ca asta ?

Dar Adela nu era deloc ciudată, iar în clipa în care a rămas însărcinată i-a amenințat pe cei doi că va face totul public.

– Vrei bani ? a întrebat-o preotul.

– Vreau să mă mărit.

– Ești nebună ? sunt bărbat însurat.

– Cu fiul tău, nu cu tine.

Dar băiatul nici nu a vrut să audă.

– Nu mă însor cu handicapata asta, tată! O să râdă toată lumea de mine.

– Mai bine să râdă decât să ajungi la pușcărie. Și îți iei adio și de la preoție.

La nici cinci luni de la nuntă Adela a născut fetiță asemenea ei, răsturnând toate teoriile medicilor care o asiguraseră că pruncul va fi normal. În familia preotului era mare jale – primul nepot născut cu semn rău de la Dumnezeu.

– Așa se întâmplă dacă am băgat Satana în casă, se văita preoteasa.

Spre bucuria tuturor copila s-a prăpădit la trei zile de la naștere, neiubită și nedorită la fel ca mama ei. Moartea nou născutului a declanșat ceva în mintea Adelei care aducea a nebunie, dar nu era nimeni preocupat să observe. Preoteasa ar fi strâns-o de gât cu mâinile goale, atât de mult o disprețuia.

– De ce dracu nu te-a luat și pe tine Dumnezeu ?

La înmormântarea copilei a participat multă lume, că doar nu era să rateze pomana bogată de după îngropăciune. Numai Adela lipsea, iar oamenii au pus absența ei pe seama durerii prea mari a pierderii, lucru de înțeles. Și totuși, unde era Adela ?

Familia nu-i mai vorbise de când copilul se prăpădise, preoteasa fiind ultima care o văzuse în viață. Soțul Adelei, imun la orice trăiri interioare și străin de orice sentimente, nu s-a sinchisit câtuși de puțin să-și caute nevasta. Se bucura, pentru prima dată după multă vreme, de singurătate. Trecuse o săptămână de la înmormântare și nici urmă de Adela.

– Poate a fugit în lume. Spera preoteasa.

– N-am eu norocul ăsta, mamă. Apare ea când ți-e lumea mai dragă.

– Numai taică-tău e vinovat că ți-a stricat viața cu pocitania aia cu care te-a obligat să te însori.

– Spui prostii, femeie, mai tacă-ți gura aia, a întrerupt-o preotul.

În cele din urmă au fost nevoiți să-i reclame dispariția, ca să nu fie bănuiți că ar fi fost în vreun fel implicați în chestiune.

– Mi-a cerut o valiză , le-a mărturisit preoteasa polițiștilor.

– Și nu vi s-a părut curios că își face bagajele când trebuia să se pregătească de înmormântare?

– Ba deloc. Am bănuit că vrea să dea pomană lucrurile pe care le cumpărase pentru copil. Când colo, ea și-a luat tălpășița.

Ancheta a lâncezit luni de zile fără niciun rezultat. Adela fusese atât de indiferentă tuturor, încât nimeni nu era capabil să ofere vreo informație, cât de neînsemnată.

– La fel a plecat și taică-său, într-o zi dus a fost și m-a lăsat cu ea pe cap, le-a mărturisit mama Adelei. Sunt sigură că e bine mersi pe undeva.

În cele din urmă s-a renunțat la căutări și anchete, familia sperând că a scăpat de o pacoste. Au trecut zece ani fără nicio veste care să le tulbure liniștea, soțul îndurerat între timp ajunsese preot, dar n-avea niciun gând să se mai însoare vreodată.

Taică-său se preocupa cu strângerea de fonduri pentru dărâmarea vechii biserici și construirea uneia noi, mai mari și mai arătoase, spre împotrivirea de neînțeles a preotesei care îi punea numai bețe în roate.

– Femeie, ești o adevărată piază rea. Ce-ți folosește ție să rămână biserica aia dărăpănată în picioare ?

– Casa Domnului nu se distruge. Toată lumea apreciază cladirile vechi, istorice, numai tu vrei să scapi de ea.

Încurcate sunt căile Domnului, dar și mai încurcată e mintea femeilor, când își pun ceva în cap, nu e rost să le mai scoți. Așa se face că a fost nevoie de moartea preotesei ca să înceapă ctitorirea noii biserici pe rămășițele celei vechi. Când construcția era în toi, excavatorul a scos la lumină scheletul unei femei ce părea, după haine și semnalmente să fie Adela cea dispărută. Șoțul ei a recunoscut-o numaidecât :

– Eu i-am făcut cadou de nuntă lănțișorul ăsta cu cruciuliță, sigur ea e.

Dosarul dispariției putrezise în arhivele poliției, anchetatorii care se ocupaseră de caz erau de acum la pensie. Nimeni nu-și mai amintea de tânăra mamă care nu participase la înmormântarea propriului copil.

Raportul medico legal a stabilit că Adela și-a pierdut viața în urma unor multiple lovituri cu un corp dur, aplicate în zona capului.

Primul bănuit a fost soțul, apoi tatăl acestuia, fiind singurii care mai erau în viață și ar fi putut avea un motiv.

Doar că cei doi au acceptat să se supună testului poligraf fără nicio rezervă, demontând teoriile anchetatorilor.

– Crezi că a fost maică-ta ? Și-a întrebat preotul fiul într-o seară.

– Habar n-am. De ce-ar fi făcut-o?

– Poate că Adela s-a apucat să îi povestească despre noi, poate că a descoperit singură, nu mai știu ce să cred. Tot ce pot să îți spun este că acest lucru ar explica de ce a tras cu dinții să nu dărâm vechea biserică. Mereu m-am întrebat ce motiv avea ea să insiste să păstrăm epava aia. Și amintește-ți câte certuri am avut pe tema asta.

– Poate că ai dreptate și mama a omorât-o pe Adela. Ce mai putem face acum ?

– Am putea să ne spălăm păcatele în fața lui Dumnezeu și slavă cerului că avem destule de iertat.

Presupunerile preotului și explicațiile oferite de acesta nu au fost suficiente ca să-i convingă pe anchetatori că preoteasa fusese criminala. Odată cu biserica se demolase și vechea casă parohială, astfel că orice urmă a crimei dispăruse printre ruine.

Și totuși, cine o omorâse pe Adela ?