Vești noi despre vaccinul împotriva COVID-19. Ce prevede scenariul optimist

Vești noi despre vaccinul împotriva COVID-19. Ce prevede scenariul optimist

Un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil abia peste un an, în 2021, susțin reprezentanții Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA). Acesta este scenariul optimist, susțin oficialii Agenției, în condițiile în care cercetători din întreaga lume fac eforturi susținute pentru a obține un asemenea produs.

Apariția unui vaccin în 2021 este luată în calcul, de reprezentanții EMA într-un scenariu foarte optimist. Agenţia Europeană a Medicamentului, care se află în legătură cu 33 de dezvoltatori, depune eforturi pentru a accelera procesul de aprobare, a declarat directorul responsabil de vaccinuri din cadrul EMA, Marco Cavaleri, care s-a arătat sceptic că un vaccin ar putea fi gata până în septembrie.

„Pentru vaccinuri, deoarece dezvoltarea trebuie să înceapă de zero...am putea privi dintr-o perspectivă optimistă - într-un an de acum înainte, deci la începutul anului 2021, a declarat Marco Cavaleri.

EMA mai are în vedere și 115 tratamente diferite pentru COVID-19, boală care a provocat aproape 300.000 de decese la nivel global, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Marco Cavaleri a afirmat că unele dintre aceste tratamente ar putea fi aprobate în Europa în această vară, însă nu a specificat despre ce tratamente este vorba.

Ne puteți urmări și pe Google News