Veşti bune pentru drumul expres Craiova-Piteşti

Veşti bune pentru drumul expres Craiova-Piteşti

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Craiova, că în noiembrie şi decembrie 2019 Guvernul a alocat 76,7 milioane lei pentru tronsoanele 1 şi 2 din drumul expres Craiova-Piteşti.

S-au alocat 76,7 milioane lei pentru tronsoanele 1 şi 2

"În legătură cu drumul expres Craiova-Piteşti, suntem la a doua vizită pe acest şantier, este un obiectiv important pentru Ford, dar este un obiectiv important şi pentru România. În mai, respectiv septembrie, au fost alocaţi 15,4 milioane lei de către fostul Guvern, iar în noiembrie, decembrie noi am alocat 76,7 milioane lei pentru tronsonul 1, respectiv tronsonul 2.

Sunt evoluţii foarte bune pe tronsonul 2, în noiembrie am semnat toate ordinele de începere pe toate cele 22 de secţiuni din tronsonul 2, pe cei 40 km de autostradă şi sunt şanse foarte mari ca antreprenorul să finalizeze variantele ocolitoare de la Balş, respectiv de la Slatina, înainte de termenul stabilit, care este iunie 2021, lucru pe care îl vom verifica astăzi împreună cu reprezentanţii companiei Ford pe teren", a declarat ministrul Bode.

Acesta a afirmat că lucrările pentru tronsoanele 3 şi 4 au fost scoase la licitaţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 februarie.

Întrebat despre exproprieri pentru cele două tronsoane aflate în lucru, ministrul Transporturilor a afirmat că pentru tronsonul 2 au fost emise toate autorizaţiile de construire, iar pentru tronsonul 1, pe 7 km din totalul de 17 km există autorizaţie de construire. "Iar pentru ceilalţi 10 km din tronsonul 1, aşteptăm antreprenorul să fie mai mobilizat, să vină cu proiectul tehnic pentru a putea emite autorizaţia de construire, respectiv hotărârea de guvern privind exproprierile, astfel încât în cel mai scurt timp să înceapă lucrările şi pe cei 10 km din tronsonul 1.

Noi, ca beneficiar, am respectat clauzele contractuale şi am plătit avansul pentru toate cele trei sectoare din tronsonul 1. Îi vom transmite antreprenorul să se mobilizeze", a mai spus ministrul Transporturilor. Premierul Ludovic Orban, însoţit de de o delegaţia guvernamentală din care au făcut parte ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ionel-Ciucă, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Nicolae-Bode, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, ministrul Tineretului şi Sportului, Marian Ionuţ Stroe, s-a aflat, vineri, în Craiova, unde a vizitat fabricile Softronic, Ford, Avioane Craiova, precum şi Brigada Multinaţională Sud-Est. Aceştia efectuează o vizită şi pe şantierul drumului expres Craiova-Piteşti.

Andrew McCall, Ford: Avem nevoie ca drumul expres Craiova-Piteşti şi autostrada Piteşti-Sibiu să fie finalizate la termen, dar şi de căi ferate.

Andrew McCall, vicepreşedintele pentru Afaceri Guvernamentale al Ford Europa s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban la uzina Ford România de la Craiova pentru a sublinia încă o dată importanţa infrastructurii rutiere şi feroviare pentru dezvoltarea producţiei din România, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News