Veste uriașă pentru pensionari. O nouă facilitate în Legea Pensiilor

Veste uriașă pentru pensionari. O nouă facilitate în Legea Pensiilor

În noua lege a pensiilor sunt cuprinse noi facilități pentru pensionari. Una dintre acestea prevede ca pensionarii cu pensii mici au posibilitatea să opteze pentru indemnizația socială minimă.

Astfel, este vorba despre cei care sunt deja pensionați, iar stagiul lor de cotizare este de sub 15 ani. Aceștia vor putea opta pentru indemnizația minimă cu trei luni înainte de aplicarea legii.

Prin urmare, pensionarii aflați în plată, care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, beneficiază de recalculare pe noua formulă, iar dacă suma rezultată este sub indemnizația socială minimă ei opt opta pentru aceasta din urmă.

Intreaga operație se va face prin Poștă. Casa Națională de Pensii va trimimte acestora un plic pretimbrat și un formular prin care își vor putea exprima opțiunea astfel că aceștia nu vor fi nevoiți să se deplaseze la ghișeele instituției și nu vor trebui să stea la cozi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care nu-și vor exprima opțiunea în timpul celor trei luni vor rămâne cu pensia rezultată din calculul pe baza contributivității, scrie b1.ro.

Pensionarii care au realizat stagiul minim cuprins între 10 și 15 ani, conform legislației în vigoare, la data stabilirii dreptului la pensie sunt exceptați de la această prevedere.