Constructii. Sursa foto: Pixabay
Activitatea din sectorul construcțiilor rezidențiale a înregistrat o ușoară revenire în luna iunie, comparativ cu luna precedentă, însă ritmul rămâne inferior celui din aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în iunie 2026 au fost emise 2.960 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în creștere cu 2,7% față de mai 2026, dar cu 15,5% mai puține decât în iunie 2025.
Ce arată cifrele INS
Majoritatea autorizațiilor, respectiv 68,7% din total, au fost eliberate pentru proiecte din mediul rural. Suprafața utilă totală aferentă acestora a ajuns la 975.756 de metri pătrați, ceea ce reprezintă un avans de 18,2% comparativ cu luna precedentă.
Față de luna mai, numărul autorizațiilor pentru locuințe a crescut cu 78. Cele mai importante majorări au fost înregistrate în regiunile Sud-Muntenia (+52 autorizații), Nord-Est (+48), Nord-Vest (+45) și Sud-Vest Oltenia (+7). În schimb, scăderi au fost consemnate în Sud-Est (-43 autorizații), București-Ilfov (-22) și Vest (-9), în timp ce regiunea Centru a rămas la același nivel.
Și în segmentul construcțiilor nerezidențiale au fost înregistrate modificări. În iunie au fost emise 557 de autorizații de construire, cu 4,6% mai puține decât în luna mai. Totuși, suprafața utilă totală autorizată a crescut cu 2,2%, până la 269.185 de metri pătrați.
Suprafețe mai mari, la clădirile noi
Comparativ cu luna precedentă, suprafața utilă pentru clădirile nerezidențiale a fost mai mare cu 5.667 de metri pătrați. Cele mai importante creșteri au fost raportate în regiunile Nord-Vest (+17.387 mp), Nord-Est (+13.548 mp), Sud-Est (+6.398 mp) și București-Ilfov (+3.985 mp). În schimb, diminuări au fost consemnate în Sud-Muntenia (-18.722 mp), Vest (-13.360 mp), Centru (-3.120 mp) și Sud-Vest Oltenia (-449 mp).
Raportarea anuală indică însă o evoluție mai puțin favorabilă. Față de iunie 2025, numărul autorizațiilor pentru clădiri rezidențiale a scăzut cu 15,5%, ceea ce înseamnă cu 545 de autorizații mai puține. Cele mai mari reduceri au fost înregistrate în Nord-Est (-174 autorizații), Vest (-145), Sud-Est (-85), Centru (-79), precum și în Sud-Muntenia și Nord-Vest, fiecare cu câte 39 de autorizații mai puțin. Creșteri au fost consemnate doar în București-Ilfov (+12 autorizații) și Sud-Vest Oltenia (+4).

salariați construcții / sursa foto: dreamstime.om
Și în cazul clădirilor nerezidențiale, datele arată o scădere față de aceeași lună din 2025. Numărul autorizațiilor s-a redus cu 17,7%, iar suprafața utilă totală autorizată a fost mai mică cu 37,8%, respectiv cu 163.373 de metri pătrați.
INS: 15.939 de autorizații de construire în primele șase luni
Cele mai importante diminuări ale suprafeței utile s-au înregistrat în București-Ilfov (-41.543 mp), Nord-Est (-36.562 mp), Vest (-32.880 mp), Centru (-23.558 mp), Sud-Vest Oltenia (-22.414 mp), Sud-Muntenia (-14.773 mp) și Nord-Vest (-2.144 mp). Singura regiune care a raportat o evoluție pozitivă a fost Sud-Est, unde suprafața autorizată a crescut cu 10.501 metri pătrați.
Pe ansamblul primelor șase luni din 2026, INS arată că au fost eliberate 15.939 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 9,6% comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2025.
În intervalul analizat, cele mai mari diminuări au fost consemnate în Vest (-429 autorizații), Nord-Est (-400), Sud-Est (-293), Nord-Vest (-282), Sud-Muntenia (-232) și Centru (-147). În schimb, singurele regiuni în care s-a înregistrat o creștere a numărului de autorizații au fost Sud-Vest Oltenia (+47) și București-Ilfov (+36).