Vernisaj cu doi soți, în seara nunții: 1538 de km

Vernisaj cu doi soți, în seara nunții: 1538 de km

1538 de kilometri împreună cu Renée Renard și Ciprian Chirileanu. Aceasta e distanța care îi unește și mai tare. Doi artiști vizuali timișoreni își celebrează căsătoria joi, 13 septembrie, cu un vernisaj, găzduit de galeria Pygmalion, din Casa Artelor, până pe 30 septembrie.

1538 de km parcurși împreună. 1538 de km de căutări și gânduri. 1538 de km care nasc o expoziție. Un demers plastic special care îi aduce în fața publicului împreună de data aceasta pe Renée Renard și Ciprian Chirileanu, proaspăt deveniți soț și soție ”cu acte”.

Expoziția continuă proiectul inițiat în 2012 de Renée Renard având ca temă istoria propriei familii de origine franco-germană precum și cea a urmașilor coloniștilor stabiliți în Banat în secolul XVIII.

  Astfel, titlul expoziției, 1538 km, însumează distanța parcursă cu mașina de cei doi artiști și soți, împreună cu cățelușa Nera, adăptată pe traseu, pe urmele subiectului cercetat în proiectul lor. Localitățile vizate au fost alese luând în considerare seria valurilor de colonizare ale Banatului istoric de după Pacea de la Passarowitz, exact cu 300 de ani în urmă (Pojarevaț, Serbia, 21 iulie 1718): carolingeană (1722-1726), tereziană timpurie (1748-1762), tereziană (1763-1772), iozefină (1781-1787), inclusiv perioada ultimului val (1778-1848). Pentru proiectul pilot, din cele peste 120 de localități colonizate, au fost alese opt sate din Banatul românesc: Carani (colonizat de italieni), Cenei (croați), Charlottenburg (germani), Dudeștii Vechi (bulgari), Tomnatic (francezi), Sfânta Elena (cehi), Văliug (austrieci) și Vucova (slovaci), urmând ca în viitorul apropiat proiectul să fie dezvoltat și pe teritoriul Serbiei și Ungariei. Kilometrii parcurși includ și destinații la malul apelor care delimitează Banatul: Dunărea (lângă Liubcova), Mureș (la Lipova), Cerna (lângă Băile Herculane), Timiș (lângă Chevereșu Mare) și Bega (la Utvin). La mlaștinile de la Satchinez (un model de biotop al Banatului de câmpie înainte de 1718), și la râul Tisa se va ajunge în partea a doua a proiectului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Renée Renard reconstituie memoria locurilor cercetând la un microscop profesionist probe prelevate din clădiri, cimitire, sol, apă, elemente de vegetație, „martore” ale existenței coloniștilor. Rezultatul e o tehnică mixtă la microscop, fotografie și video la microscop, procesare digitală, instalație.  Ciprian Chirileanu recompune ansambluri de clădiri văzute de la altitudine mare, cerul fiind în acest caz unicul martor al permanenței unei comunități (fotografie, procesare digitală, instalație, video, grafică).

”Proiectul, inițiat nu întâmplător în 2018 (anul european al patrimoniului cultural), are drept scop final reconstituirea drumului între două spații geografice și culturale diferite, de la un „acasă” la alt „acasă”, de la „dezrădăcinare” la „re-înrădăcinare”, în care nu mai există marcaje spațiale și temporale iar barierele dintre micro- și macro-cosmos se întrepătrund”, arată reprezentanții Direcției judeețene de patrimoniu Timiș.

Vernisajul expoziției are loc în 13 septembrie, de la ora 18.00.