Vedetă revoltată de spitalele românești. Ce a pățit la Urgențe
- Ionel Sclavone
- 13 august 2024, 14:29
București. Aurelian Temișan, cunoscuta vedetă de televiziune, reclamă lipsa de reacție a lucrătorilor de la ambulanță solicitați la o intervenție. Artistul a răbufnit după ce a așteptat cu orele intervenția paramedicilor.
Vedeta de televiziune a povestit despre experiența neplăcută prin care a trecut, în urmă cu câtva timp, după ce a apelat la ajutorul paramedicilor. El a acuzat lipsa de eficiență a lucrătorilor din sistemul de urgență.
Reacția nervoasă a lui Aurelian Temișan
Vedeta de televiziune a povestit ce i s-a întâmplat în urmă cu câtva timp, când a apelat la numărul special 112. Aurelian Temișan a avut nevoie de ajutorul paramedicilor într-o situație de urgență. El s-a arătat revoltat după ce a fost nevoit să aștepte, o mașină, vreme de aproximativ două ore.
Artistul a relatat incidentul fără să dea detalii despre problema medicală. De asemenea, nu a precizat dacă el era cel care avea nevoie de ajutor sau altcineva apropiat. A fost revoltat de încetineala cu care s-au mișcat cei solicitați să intervină în ajutor.
Astfel, a relatat Aurelian Temișan, la un moment dat a fost nevoit să apeleze la ajutorul ambulanței. El a sunat la numărul de urgență 112. Ulterior, dat fiind că mașina solicitată nu a ajuns, a revenit cu un alt apel. Așa a aflat că ambulanța nici măcar nu plecase de la unitatea medicală.
Artistul s-a arătat revoltat
În acel moment Aurelian Temișan a izbucnit și s-a arătat revoltat de ceea ce se petrece în sistemul de urgență. În opinia sa, nu este normal ca un pacient să aștepte câteva ore o intervenție de urgență. Cu atât mai mult cu cât cei ce apelează la numărul 112 au nevoie de ajutor imediat și nu pot aștepta sau nu se pot deplasa singuri la spital.
„După două ore sun din nou și mi se spune «ambulanța încă nu a plecat». Mă blochez. Efectiv nu știu dacă și cum să reacționez. E strigător și revoltător. Unde e de fapt și de ce se numește sistemul de urgență ???”, a scris Aurelian Temișan pe Facebook.
Fanii s-au arătat solidari cu Aurelian Temișan
Fanii artistului, din mediul online, au reacționat după această postare. La rândul lor internauții s-au arătat revoltați de această situație prin care a trecut Aurelian Temișan.
Iar unii dintre ei chiar au împărtășit propriile experiențe. Aceștia s-au arătat de acord că sistemul de sănătate funcționează prost.
„Soțul meu a murit în brațele mele, 40 minute a durat până a venit salvarea”, a scris una dintre fanele care îl urmăresc pe artist.