Vaticanul, noul teren al războiului SUA-China. Sfântul Scaun și dracii roșii

Vaticanul, noul teren al războiului SUA-China. Sfântul Scaun și dracii roșii

Diplomația americană face presiuni asupra Vaticanului să nu reînnoiască un acord cu Beijingul în cadrul căruia vor fi numiți episcopi catolici cu acordul Partidului Comunist Chinez.

Când președintele american Ronald Reagan l-a vizitat pe Papa Ioan Paul al II-lea la Vatican, în 1982, cei doi lideri au găsit imediat o cauză comună în opoziția față de un dușman: comunismul.

Acum, secretarul american de Stat Mike Pompeo este așteptat la Roma dar observatorii apreciază că pare puțin probabil ca Washingtonul să poată conta pe sprijinul Sfântului Scaun în noul război rece dintre SUA și China.

Într-un climat de neîncredere în creștere față de Beijing și condamnarea relelor tratamente pe care Partidul Comunist Chinez le aplică minorităților, administrația  Trump s-a alăturat corului de critici care presează Vaticanul să nu reînnoiască un pact bilateral de doi ani cu Beijingul cu privire la numirea episcopilor catolici.

Săptămâna trecută, Mike Pompeo a i-a cerut Sfântului Scaun să nu reînnoiască acordul, spunând că acesta nu a protejat minoritățile catolice sau alte minorități religioase de persecuțiile din partea regimului de la Beijing.

„Vaticanul își pune în pericol autoritatea morală în cazul în care reînnoiește acordul”, a vertizat Pompeo.

Arhitectul acordului, secretarul de Stat al Vaticanului, Pietro Parolin, și-a exprimat speranța că acordul va face să avanseze libertatea religioasă prin găsirea unei „normalizări” pentru comunitatea catolică din China, care este împărțită între biserica patriotică sancționată de stat și o biserică clandestină.

Ne puteți urmări și pe Google News