VASLUI. Şeful Biroului Investigaţii Criminale din Bârlad dator la un mafiot anchetat de FBI
- Petre Ţache
- 15 mai 2017, 06:51
Poliţistul a împrumutat 25.000 de euro de la un interlop acuzat de FBI că a devalizat mai multe bănci din SUA şi Oman
Un comisar şef din cadrul Politiei Municipale Bârlad se află într-o situaţie care nu-i face cinste, conform site-lui bârlădean Bdbnews.ro, citat de vremeanoua.ro. În declaraţia sa de avere din 2015, figurează pe lângă alte două împrumuturi bancare şi un împrumut de la o persoană fizică, în valoare de 25.000 de euro. Poliţistul este comisarul-şef Cătălin Bejinariu, iar persoana fizică este Marius Ioan (Bebe) Cordaş, implicat într-un dosar anchetat de FBI, suspectat alături de alţi bârlădeni pentru fraudarea cu carduri clonate a unor bănci din Oman şi Statele Unite. Procesul celor implicati în clonarea de carduri şi devalzarea cu peste 42 de milioane de dolari a unor bănci din America si Oman se judecă în SUA, deoarece instrumentele de plată folosite pentru fraudarea băncilor au fost folosite pe teritoriul altei ţări precum Italia şi Japonia şi nu pe teritoriul României, nefiind încă soluţionat de judecătorii americani.