Update. Klaus Iohannis a semnat demisia lui Vasile Dîncu. Nicolae Ciucă este oficial interimar la Ministerul Apărării

Update. Klaus Iohannis a semnat demisia lui Vasile Dîncu. Nicolae Ciucă este oficial interimar la Ministerul Apărării Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele PSD Marcel Ciolacu a venit cu o primă reacție după ce ministrul Apărării Vasile Dîncu și-a anunțat demisia. El i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să preia interimatul portofoliului de ministru al Apărării. Mai lipsește semnătura lui Klaus Iohannis. La scurt timp a venit și anunțul oficial PNL. Klaus Iohannis a aprobat, marți, 25 octombrie, demisia lui Vasile Dîncu. De asemenea, șeful statului l-a numit interimar pe Nicolae Ciucă.

UPDATE 5

Klaus Iohannis a aprobat demisia lui Vasile Dîncu de la conducerea Ministerului Apărării în dimineața zilei de marți, 25 octombrie. De asemenea, șeful statului a semnat decretul prin care Nicolae Ciucă este numit interimar în locul social-democratului.

Promptitudinea președintelui este importantă deoarece el este așteptat să participe alături de ministrul Apărării la o manifestație pentru sărbătorirea Zilei Armatei. Cei doi vor merge la ceremonia militară și religioasă de la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Ne puteți urmări și pe Google News

UPDATE 4

Liberalii se așteaptă ca PSD să găsească foarte repede un alt ministru potrivit lui Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL. „Ne așteptăm să vină cu o nominalizare cât mai rapidă, mai ales că în contextul din regiune e nevoie de un mininistru de apărare plin. Sunt decizii, întâlniri importante, iar interimatul este un mandat limitat”, spune pentru MEDIAFAX deputatul Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.

Social-democrații se întâlnescu, luni seara, la sediul partidului, după demisia ministrului Apărării, Vasile Dîncu.

UPDATE 3 (ora 15:02) : Nicolae Ciucă o să preia portofoliul de la ministerul Apărării până când o să se găsească un înlocuitor pentru Vasile Dîncu, potrivit Antena 3 CNN. Mai lipsește doar semnătura președintelui Klaus Iohannis.

UPDATE 2: „N-au avut niciun reproș concret. Nu am vorbit nici azi, nici ieri cu președintele Iohannis. Eu nu știu, nu vreau să afectez în acest moment funcționarea Apărării. Nu mi-a cerut nimeni nimic ilegal”, a spus fostul ministrul Vasile Dîncu într-o declarație de presă.

UPDATE 1: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, luni, că prim-ministrul Nicolae Ciuca a luat act de demisia lui Vasile Dincu din functia de ministru al Apararii. Aceasta a fost singurul mesaj transmis de premier.

„Vom reveni cu detalii privind asigurarea interimatului”, a spus Cărbunaru, potrivit Mediafax.

Update:

Marcel Ciolacu a scris pe rețelele de socializare că respectă decizia lui Vasile Dîncu și i-a mulțumit pentru activitatea sa la Ministerul Apărării Naționale.

„Îi respect decizia lui Vasile Dîncu și îi mulțumesc pentru activitatea sa în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Am avut deja o discuție cu premierul Ciucă și i-am solicitat să preia interimatul la MAPN, pentru că România are obligația să asigure stabilitate pe flancul estic al NATO”, a scris Marcel Ciolacu.

Update:

Vasile Dîncu a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Apărării, motivând o imposibilitate de a colabora cu președintele Klaus Iohannis. Decizia vine în contextul în care săptămânile trecute el a fost aspru criticat cu privire la afirmațiile sale despre războiul din Ucraina.

Vasile Dîncu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării. El a făcut marele anunț pe rețelele de socializare. Și-a motivat gestul prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, pe care l-a numit comandantul suprem al Armatei.

„Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române”, a scris Vasile Dîncu pe Facebook.

În continuare el a ținut să-i mulțumească premierului Nicolae Ciucă pentru colaborarea onestă și pentru deschiderea de care a dat dovadă. El l-a asigurat pe primul-ministru de sprijinul său în toate proiectele și programele Ministerului și Armatei Române.

Știre inițială:

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, urmează să vină la dezbaterea „Ora Guvernului”, în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea USR, în urma declaraţiilor sale despre războiul din Ucraina. Inițial, el a fost invitat acum o săptămână, dar nu a putut ajunge.

Dîncu este acuzat că a amplificat propaganda rusească şi că a strigat relația României cu UE și NATO. „În conformitate cu prevederile art. 208, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar USR solicită participarea domnului Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, în vederea susţinerii dezbaterii politice organizate la Ora Guvernului din data de 17 octombrie 2022, cu tema: «Prin gafe repetate şi amplificarea propagandei ruseşti, ministrul Apărării creează prejudicii României în relaţia cu partenerii UE şi NATO»”, preciza documentul aprobat de către conducerea Camerei.

USR a declarat că nu este pentru prima dată când Dîncu o gafează, dar că ultima declarație despre războiul din Ucraina a întrecut orice. Ministrul a provocat reacţii dure după ce a afirmat că negocierile reprezintă singura şansă de a-l calma pe Vladimir Putin.

„Nu este prima dată când ministrul Apărării îşi dovedeşte din plin incompetenţa, dar ultimele declaraţii, potrivit cărora NATO şi SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-şi pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înţelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete ruseşti, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziţii disonante cu partenerii europeni şi internaţionali. Îl aşteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrăţişează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi aşteptăm şi pe domnii Ciucă şi Ciolacu să ia atitudine faţă de prestaţia tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Sursa foto: Gov.ro

Gafa făcută de Vasile Dîncu

În urmă cu o săptămână, prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat, la Palatul Victoria, cu ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Acesta a venit cu o propunere pentru a finaliza războiul din Ucraina, dar n-a fost pe placul celorlalți politicieni.

„Războiul va mai continua şi singura şansă pe care ar putea să o aibă Ucraina şi mai ales sfârşitul războiului, singura şansă a păcii poate să fie negocierea, negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă, în care, aşa cum au lansat în acest moment ucrainenii, un document politic pentru toate ţările europene şi pentru NATO, un document care încearcă să dea garanţii de securitate pentru Ucraina pentru viitor. Este vorba până la modul negociere internaţională.

Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia sigură. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, pentru că clasa politică din Ucraina, în momentul acesta nu poate să îşi permită să-şi asume, ar fi o sinucidere curată în politică să îşi asume pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă, de teritorii, ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, sâmbăta trecută, la Prima Tv.

Opinie EVZ, Dan Andronic: Cum a devenit România vedetă în Războiul din Ucraina. Despre declarațiile ministrului Apărării Vasile Dîncu