Vasile Dîncu despre securitatea României. Este nevoie de continuarea sprijinului. Risc crescut în Marea Neagră

Vasile Dîncu despre securitatea României. Este nevoie de continuarea sprijinului. Risc crescut în Marea NeagrăSursa foto: Razvan Valcaneantu\EEC

Vasile Dîncu susține că unele țări membre NATO se confruntă cu un deficit de înzestrare militară, așa că este nevoie de continuarea sprijinului pentru cele aflate în regiunile estice. Acțiunile armatei ruse din Insula Șerpilor reprezintă o îngrijorare pentru toate țările vecine. De asemenea, oficialul susține că circulația internațională este blocată în mare măsură în Marea Neagră din cauza războiului din Ucraina.

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, susține că unele țări membre NATO se confruntă cu un deficit de înzestrare militară. Din acest motiv este nevoie de continuarea sprijinului pentru statele din vecinătatea estică.

În contextul războiului din Ucraina, pericolul de la Marea Neagră este o provocare pentru siguranța națională. Vasile Dîncu susține că ocuparea Insulei Șerpilor de către ruși stârnește îngrijorări atât în România, cât și la nivelul întregii Alianțe Nord-Atlantice.

"În ceea ce privește pericolul de la Marea Neagră este pentru România o provocare la adresa securității naționale, pentru că este spațiul nostru de siguranță.

Această prezență în Insula Șerpilor sigur că ne îngrijorează, dar nu ne îngrijorează numai pe noi. Este îngrijorarea pe care o împărtășim cu întreaga Alianță Nord Atlantică", a spus ministrul Vasile Dîncu într-un interviu acordat Antena 3.

Vasile Dîncu: NATO se confruntă cu un deficit în ceea ce privește înzestrarea

Ministrul Apărării Naționale susține că nu doar Ucraina este blocată, ci și circulația internațională din Marea Neagră.

"Nu numai că este blocată o țară -Ucraina - în ceea ce privește exporturile la Marea Neagră, dar este vorba și de faptul că circulația internațională în acest moment este blocată în mare măsură în Marea Neagră", a mai spus ministrul Apărării.

La începutul acestei săptămâni, Vasile Dîncu a fost prezent la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniștrilor Apărării din statele membre ale UE. Oficialul român susține că mai multe țări NATO se confruntă cu un deficit în ceea ce privește înzestrarea militară și este nevoie de continuarea sprijinului pentru statele din vecinătatea estică.

"În acest moment există în Europa, la nivelul întregii echipe NATO, un deficit în ceea ce privește înzestrarea, de aceea s-a pus foarte serios problema pe trei direcții.

În primul rând refacerea stocurilor. Acesta este un lucru foarte important, cu încercarea tot mai serioasă de a crea sinergii împreună cu statele europene(...).

A a doua cale sigur că a fost mobilitatea militară și s-a vorbit foarte mult și despre stimulente financiare.

Sper să se ia în această perioadă hotărâri importante la Bruxelles privind posibilitatea de achiziții rapide", a mai spus ministrul Apărării, adăugând că se dorește o procedură mai simplă la achiziții militare în UE.