Vânzarea Chrysler, amânată

Vânzarea Chrysler, amânată

FONDURI DE PENSII. Unele fonduri de pensii din statul american Indiana, care deţin datorii garantate ale Chrysler au cerut ieri, la curtea Supremă din SUA, amânarea tranzacţiei.

Acestea contestă vânzarea companiei către un grup condus de producătorul auto italian Fiat. Cererea a fost făcută după ce o Curte de Apel newyorkeză a amânat finalizarea tranzacției. Potrivit Mediafax, fondurile de pensii, care deţin circa 42 de milioane de dolari din totalul datoriilor asigurate ale Chrysler, de 6,9 miliarde de dolari, au argumentat că vânzarea recompensează în mod ilegal proprietarii de datorii negarantate, cum ar fi sindicatul, comparativ cu creditorii asiguraţi. „Necesitatea ca justiţia să analizeze problemele profunde existente în vânzarea Chrysler depăşeşte cu mult costul amânării”, au afirmat avocaţii fondurilor de pensii şi procurorul general al statului Indiana.