Vântul puternic a închis porturile de la Marea Neagră

Vântul puternic a închis porturile de la Marea Neagrăfurtună în port / sursa foto: dreamstime.com

Vântul puternic a închis, duminică seara, activităţile în porturile de la Marea Neagră. Transportul maritim și fluvial a fost suspendat.

Vântul a paralizat activitatea din porturi

Vântul puternic a paralizat activitatea porturilor de la Marea Neagră. Infotrafic a anunțat suspendarea manevrelor navelor.

„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza vântului puternic, au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră”, a transmis, Centrul Infotrafic, duminică seară.

Meteorologii au anunțat de Ziua Națională a României, valori termice scăzute la nivelul întregii țări. În mai multe județe au anunțat precipitații, iar la munte au anunțat fulguieli.

În această perioadă vântul va sufla slab şi moderat în majoritatea regiunilor. Excepția fac zone precum sudul Banatului, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei şi Dobrogea, unde vor exista intensificări. În regiunile respective, rafalele vor ajunge la viteze cuprinse între 40…60 kilometri pe oră.

Vântul puternic va bate în majoritatea zonelor din țară

Pe crestele înalte, la peste 1400 de metri altitudine, rafalele de vânt vor atinge 90 de kilometri pe oră.

Conform meteorologilor, ninsoarea va fi viscolită în zonele respective.

Vântul va sufla cu putere și în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali și la malul mării.

vânt toamna

vânt toamna / dreamstime.com

Duminică, minimele se vor încadra între -2 şi 8 grade. În zonele de vest, nord, precum și în centrul şi estul țării vor exista condiții de ceață.

Prognoza meteo pentru Ziua Națională. Temperaturi scăzute în Capitală

Bucureștenii au parte de un final de weekend cu temperaturi scăzute.

În Capitală, cerul va fi noros, iar trecător vor fi condiții de burniță. Pe parcursul zilei, vântul va avea intensificări semnificative, iar rafalele vor ajunge la viteze de 40…50 kilometri pe oră.

De Ziua Națională, temperatura minimă în Capitală va fi cuprinsă între 3 și 4 grade Celsius.

În noaptea de duminică spre luni, vremea se răcește semnificativ la nivelul întregii țări.

În primele zile ale lunii decembrie, temperaturile vor fi scăzute, iar cerul va fi mai mult noros.

Valorile termice vor avea o ușoară creștere spre finalul săptămânii.