Vama Nădlac, luată din nou cu asalt. La câte ore de așteptare s-a ajuns

Vama Nădlac, luată din nou cu asalt. La câte ore de așteptare s-a ajunsSursa foto: România Liberă

Aglomerație la vămile din vestul țării. Duminică dimineața, Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I a fost luat din nou cu asalt. În medie, se aşteaptă trei ore pentru efectuarea formalităţilor de intrare în România, în timp ce la PTF Nădlac II se așteaptă „doar” 40 de minute.

Conform aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră care monitorizează traficul la frontiere, la Nădlac I sunt deschise şapte artere de intrare, cu tot atâtea puncte fixe de control, la care se adaugă 12 staţii mobile pentru verificarea documentelor. La Nădlac II sunt deschise şase artere de intrare.

Oficialii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat, pentru Agerpres, că la Nădlac I s-a înregistrat un trafic mai mare în ultimele 24 de ore, pe ambele sensuri de tranzitare. Pe aici au intrat în România 5.850 de persoane cu 1.600 de mijloace de transport şi au ieşit 4.350 de persoane cu 1.100 de mijloace de transport.

În afară de aglomeraţie, există și un alt motiv pentru timpii mari de aşteptare la intrarea în ţară îl reprezintă „controalele amănunţite efectuate în vederea prevenirii răspândirii COVID-19”, respectiv triajele epidemiologice.

Astfel, pe sensul de ieşire din România, traficul se desfăşoară normal şi se aşteaptă 10-15 minute pentru formalităţi, la toate punctele de trecere din judeţul Arad.

Vineri, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că Ungaria a ridicat restricţia de tranzitare a teritoriului în anumite intervale orare, astfel că tranzitarea acestei ţări se face în permanenţă, ceea ce ar fi urmat să elimine momentele cu aglomeraţie ridicată din unele puncte de frontieră.

„Traficul se desfăşoară în condiţii normale, civilizate”, a afirmat ministrul de Interne, Marcel Vela, aflat într-o vizită la PTF Nădlac I.

Începând de vineri de la ora 21:00 traficul de la granița Ungariei cu Austria redevine liber și nu va mai fi condiționat de un anumit interval orar, astfel ca tranzitul prin Ungaria se va putea face la orice oră.

 

Ne puteți urmări și pe Google News