Vineri, 8 decembrie, ora 18.00, pe str. 16 Decembrie, nr. 43 din Timișoara, în hala principală a fostei fabrici Ambalajul Metalic din Timişoara, ”Phoenix-ul” Valeriu Sepi alături de Institutul Intercultural Timişoara şi o serie de colaboratori lansează proiectul Frontiera 1966.
Valeriu Sepi e un artist cu renume internațional cu o activitate artistică de peste 50 de ani. Valeriu Sepi este în primul rând un artist vizual, dar a fost în acelaşi timp designer, muralist, inginer, muzician, actor, coregraf și profesor de desen în România, Germania, Singapore, Brazilia, Australia, Indonezia, Malaezia, Thailanda, Nepal, locuri unde lucrările sale se găsesc în muzee, galerii și colecții particulare.
”Valeriu Sepi, cetățean de onoare al orașului Timișoara, rămâne o legendă a orașului pentru că în toate domeniile de activitate a dat dovadă de profesionalism și, mai ales, de talent. Cunoscut drept unul din membrii formaţiei Phoenix, care s-a impus ca model pentru câteva generaţii din România, s-a folosit de un obiect tradițional pentru a-și confecționa propriul instrument de percuţie, caprele. Alt fapt care îl definește pe Sepi ca parte dintr-o perioadă de influență a trupei au fost cele trei coperte ale celor mai importante discuri pe care le-a realizat, precum și majoritatea afișelor de jazz și ale formaților rock din acea perioadă din Timișoara: Progresiv TM, Pro Musica, Gramofon etc.”, arată Nicoleta Papp, curatorul expoziției.
Conceptul curatorial al proiectului Frontiera 1966 se bazează pe reactualizarea unor evenimente marcante din copilăria artistului, petrecută, în mare parte, la Valcani, zonă de frontieră.
După ce a fost expusă la sala Constantin Brâncuși de la Palatul Parlamentului, Bacanala, lucrarea având dimensiuni de 3/ 8 metri, realizată în acest an, își găsește de această dată locul într-o fostă hală ce aparține patrimoniului industrial din Timișoara. Pentru Sepi, această lucrare monumentală reprezintă „o paralelă între bacanala balcanică și ciclul anotimpurilor la care am asistat din postura de copil născut după război, la Valcani, locul cel mai drag al copilăriei mele”.
Opera redă ultimul cules al viei la care se aduna tot satul: unii oameni erau la cules, alţii pregăteau cina, iar copiii erau aşezaţi în struguri. Culesul viei era un eveniment mult aşteptat, dar care a dispărut odată cu aratul viei de către comuniști.
Recomandările noastre
