Fostul deputat PSD, Valer Dorneanu, şi fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, se vor înfrunta pentru funcţia de preşedinte „plin” al Curţii Constituţionale, au relatat surse parlamentare pentru EVZ
Actual preşedinte interimar al CCR, Valer Dorneanu are prima şansă să preia fotoliul, potrivit surselor citate. Susţinut de PSD la Curtea Constituţională, el are nevoie de cinci voturi pentru un mandat plin de trei ani. Surse parlamentare au explicat EVZ că una dintre „cutumele” de la Curte este ca președintele să fie ales din „vechea garnitură” de judecători, și nu dintre judecătorii nouintrați.
De cealaltă parte, fosta şefă ÎCCJ, Livia Stanciu, are susţinerea grupului de judecători numiţi la propunerea PNLPDL şi mizează pe faptul că a fost numită de președintele Klaus Iohannis. Ea are nevoie să convingă un singur coleg din tabăra „Dorneanu” să îşi schimbe votul.
Din CCR vor face parte, la momentul votului, judecătorii Valer Dorneanu, Marian Enache şi Simona Maya Teodoroiu (susţinuţi de PSD), Ştefan Minea şi Mona Pivniceru (susţinuţi de PDL-PNL), Attila Varga (susţinut de UDMR), Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu (numiţi de fostul preşedinte Traian Băsescu) şi Livia Stanciu (numită de preşedintele Klaus Iohannis).
Alegerile vor fi organizate după 13 iulie. Potrivit legii, preşedintele Curţii Constituţionale se alege prin vot secret, dintre membrii Curţii, pentru o perioadă de 3 ani şi mandatul acestuia poate fi reînnoit. Este ales candidatul care primeşte majoritatea voturilor. CCR este formată din nouă judecători: trei numiţi de Senat, trei - de Camera Deputaţilor şi trei - de Preşedintele României.
Filiera Iliescu-Văcăroiu
Ex-procuror (1967-1985), Dorneanu a ajuns consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu (1990-1992) şi ulterior ministru în Guvernul Văcăroiu (1992-1995). În 1995 ajunge preşedinte al Consiliului Legislativ, în 2000 devine deputat PDSR de Iaşi şi este numit preşedinte al Camerei Deputaţilor, sub guvernarea lui Adrian Năstase şi preşedinţia lui Ion Iliescu, preşedinte al Senatului fiind la acea vreme Nicolae Văcăroiu. Între 2010 şi 2013 este adjunct al Avocatului Poporului.
Decanul de vârstă al CCR
Valer Dorneanu (71 de ani) s-a născut în comuna Corbu din judeţul Harghita. Este licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității București, începând cu anul 1967. În anul 1999, a devenit Doctor în drept al Universității București. A urmat cursuri post-universitare de drept civil și dreptul muncii la Universitatea București (1987). Este specialist în drept parlamentar, tehnică legislativă și dreptul muncii. Între 1999 și 2001 a fost conferențiar la Universitatea‚ „Spiru Haret’’ din București. Din 2003 până în 2008 a predat în cadrul Facultății de Științe Politice, Universitatea București, iar din 2008 este profesor la Universitatea „Nicolae Titulescu’’ din București.