Vaccinul care poate salva vieți, mai ușor de administrat. Cum putem preveni cancerul de col uterin
- Georgiana Dragomir
- 6 martie 2024, 23:20
Numărul bolnavilor de cancer este în creștere, avertizează medicii. Cancerul de col uterin poate fi prevenit, însă, încă din primii ani de viață, spun specialiștii în obstetrică-ginecologie.
Vaccinul împotriva HPV previne o formă gravă de cancer, cea de col uterin, care cauzează decese în fiecare zi, a subliniat medicul Monica Cîrstoiu, şef la Clinica Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB). Conform datelor centralizate de oncologi, 99, 7% din cazurile de cancer de col uterin sunt declanșate de infecția cu virusul papiloma uman(HPV).
Vaccinul care poate salva vieți. Legătura dintre cancer și virusul HPV. Cum putem preveni îmbolnăvirea
Prevenția este cea mai bună formă de a ține boala departe, spun medicii. Consultația medicală, vaccinarea împotriva HPV sunt principalii pași pe care o femeie îi poate face, pentru a nu deveni victima cancerelor de col uterin. La Spitalul Universitar de Urgență a demarat un program de vaccinare împotriva virusului care provoacă una dintre cele mai grave forme de cancer. Pacientele se pot programa pe baza unei trimiteri de la medicul de familie, apoi este monitorizată de specialiștii din cadrul SUUB.
„Va primi reţetă compensată pentru vaccin şi beneficiază orice femeie asigurată între 19 şi 45 de ani, îşi va achiziţiona vaccinul din cadrul farmaciei şi în aceeaşi zi va putea merge să şi-l administreze. Va fi preluată de medicii infecţionişti, va fi administrat vaccinul, va fi monitorizată şi vaccinul va fi introdus n sistemul naţional de vaccinare. Pacienta poate să procure vaccinul din cadrul farmaciei din cadrul SUUB sau poate veni cu el din altă farmacie”, a precizat medicul Monica Cîrstoiu, conform news.ro.
Adolescenții cu vârsta cuprinsă între 11-15 ani beneficiază de gratuitatea vaccinului HPV.
Ce este HPV și de ce este important să previi infecția cu acest virus
Virusul Papilloma Uman (HPV) este un virus care infectează epiderma şi mucoasele. Din cele peste 120 de tipuri de HPV, 15 pot cauza cancer, fiind responsabile pentru 5% din totalul cancerelor diagnosticate la nivel global. În Uniunea Europeană, infecţia cu HPV provoacă aproximativ 67.5000 de cancere anual, a transmis Institutul Național de Sănătate Publică(INSP).
Infecţia persistentă cu HPV este asociată cu apariţia cancerului de col uterin şi alte cinci tipuri de cancer: cancer anal - în peste 90% din cazuri, cancer orofaringian - 1 din 3 cazuri, cancer vaginal - în 4 din 5 cazuri, cancer vulvar - aproximativ jumătate din cazuri, cancer penian , peste 50%, potrivit sursei citate.