Se scumpesc vacanțele. Puțini își vor mai permite să meargă pe litoralul românesc

Se scumpesc vacanțele. Puțini își vor mai permite să meargă pe litoralul românesc Litoral. Sursa foto: Leszek Wrona | Dreamstime.com

Vacanțele se scumpesc anul acesta. Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, a recunoscut că prețurile cazărilor de pe litoralul românesc vor fi mai mari.

Vacanțe mai scumpe în 2024. Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a declarat că românii vor plăti cu circa 10-15% mai mult pentru vacanțe pe litoralul românesc.

Vacanțe mai scumpe pe litoralul românesc în 2024

„Urmează scumpiri, undeva la 10-15%, dar nu peste tot, sunt și hotelieri care au preferat să mențină tarifele sau le-au scumpit puțin, în general hotelurile de patru și cinci stele, ele având deja un tarif destul de ridicat, dar hotelurile mai ieftine au mărit și cu un 10-15%, uneori chiar 20% tarifele ca să-și poată acoperi salariile, taxele, impozitele, utilitățile.

Litoralul românesc

Se scumpesc vacanțele. Puțini își vor mai permite să meargă pe litoralul românesc. Sursa foto: Arhiva EVZ

Vedem cu toții că toate s-au scumpit. Bine, în cazul turismului vorbim totuși de tarife mai mari, o noapte de cazare costă minim 100 de lei, pe când la supermarket un coș de cumpărături poate să ajungă uneori doar 100-200 de lei. Totuși, multe produse de larg consum, ne uităm cu toții, și-au dublat prețurile într-un an, doi, pe când în turism nu vorbim deloc de așa ceva”, a declarat Traian Bădeulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), la DC News.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vacanțe mai scumpe în Bulgaria

Și prețurile cazărilor din Bulgaria vor crește anul acesta. Un studiu arată că 60% din hoteluri își vor „încânta” clienții cu creșteri de preț de până la 10%. Există și o veste mai proastă – până la 16% plănuiesc o creștere între 10 și 20%. Doar 20% dintre respondenți vor păstra prețurile la nivelul actual. Ponderea hotelierilor care plănuiesc să ofere cazări mai ieftine este destul de mică.

Hoteluri all inclusive din Bulgaria

Se scumpesc vacanțele. Puțini își vor mai permite să meargă pe litoralul românesc. Sursa: R2d2v1 | Dreamstime.com

Ce spun hotelierii

Hotelierii justifică creșterea mare a prețurilor cu argumente cunoscute – penuria de forță de muncă, inflația generală, creșterea costurilor pentru salarii. 38% dintre cei care au participat la sondaj indică faptul că lipsa de personal este o problemă majoră.

Unul din patru se plânge de condițiile în continuă schimbare și de imposibilitatea planificării pe termen lung, pentru 17% creșterea prețului bunurilor și serviciilor de consum este o provocare majoră. 13% susțin că pentru ei cea mai grea lovitură este faptul că turiștii părăsesc piețele tradiționale.