Va INTERZICE Trump TRANSSEXUALII în US Army?

Va INTERZICE Trump TRANSSEXUALII în US Army?

Secretarul pentru Apărare James Mattis are de luat prima sa decizie importantă legată de revoluția sexuală în US Army preconizată de Obama.

Ashton Carter, secretarul Apărării din timpul președinției lui Barack Obama, a emis anul trecut un ordin prin care militarilor transsexuali li se permitea să rămână în armată și să realizeze intervenții medicale pentru schimbare de sex, spre deosebire de trecut când aceștia erau concediați.

Pe 1 iulie, potrivit calendarului stabilit de Carter, noul șef al Pentagonului va trebui să decidă dacă US Army va permite recrutarea de transsexuali.

Adjunctul secretarului Apărării, Robert O. Work, un supraviețuitor din mandatul Obama, a solicitat fiecărui serviciu din armată să redacteze programe în care să detalieze cum îi vor integra pe transsexuali, scrie Washington Times.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceste planuri au fost finalizate, și este rândul lui James Mattis, un general de Marină de patru stele în retragere să ia o decizie. Mattis s-a plâns în trecut de faptul că US Army se preocupă mai mult de probleme sociale decât de pregătire.

Un purtător de cuvânt al Pentagonului, lt. col. Myles Caggins, a declarat pentru Washington Times:

„Secretarul adjunct al Apărării a solicitat departamentelor militare să evalueze gradul în care sunt pregătite să primească recruți transsexuali în armată. Evaluarea s-a concentrat pe pregătirea de a primi transsexuali, nu pe tranziția de gen la membrii activi din armată.”