Gina Pistol și Smiley se pregătesc de căsătorie și se pare că va fi nunta anului în showbiz. Cei doi au o relație de mai multă vreme pe care o țin departe de ochii curioșilor. Chiar și așa, admiratorii celor doi doresc să afle când vor face pasul cel mare și vor spune ”DA” în fața ofițerului Stări Civile.

Apropiații Ginei Pistol au aflat pnă acum că vedeta își dorește o nuntă în aer liber, la care invitații să participe fără a fi constrânși de o anumită etichetă. Pe de altă parte, nu se cunosc preferințele lui Smiley în legătură cu acest eveniment, însă cei care îl cunosc susțin că va face orice îi este pe plac Ginei.

În trecut Gina Pistol a declarat că, deși a vorbit cu Smiley despre nuntă, nu se grăbește cu măritișul și că îi este bine așa, necăsătorită și că cea care o îndeamnă să facă pasul este mama sa.

„Eu nu mă grăbesc, cred că doar mama. La câte ședințe foto în rochie de mireasă am avut… Când mă voi mărita, voi face o petrecere în aer liber, fiecare vine imbrăcat cum vrea. Voi face un grătar fără mici! Fac 39 de ani, dar nu am nicio problemă că sunt nemăritată la vârsta asta!’”, spunea vedeta în 2019, într-un interviu acordat viva.ro

Te-ar putea interesa și: