În Dobrogea şi Bărăgan norii vor fi numeroşi, iar meteorologii anunță ploi și lapoviță. În plus, este posibil să apară poleiul şi temperaturile scad chiar şi cu 6 grad faţă de ieri în zona Călăraşi.

Scad temperaturile şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Norii persistă şi vor aduce precipitaţii slabe: ninsori în zonele mai înalte şi lapoviţa la câmpie. Vântul va avea unele rabfuniri şi după prânz vor fi cel mult 2 grade Celsius. În nordul Moldovei şi în Bucovina se anunţă o zi urâtă cu mulţi nori însă nu sunt anunţate precipitaţii. Temperaturile vor fi modeste pentru dată din calendar.

În schimb, în nordul Transilvaniei şi în Maramureş se anunţă vreme mai bună cu soare din când în când şi valori termice normale pentru luna februarie.

În ţinuturile vestice, aşteptam vreme bună în Crisana unde doar izolat e posibil să picure, dar în rest vor fi înnorări şi ploi în zonele joase iar în la munte va ninge. Vântul se va înteţi în sudul Banatului şi temperaturile vor creşte cu 3-4 grade faţă de ieri şi vor ajunge până la 7 grade Celsius.

În centrul României găsim mulţi nori, însă doar pe la munte vin ninsori slabe şi pe creste va fi viscol. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 5 grade Celsius, pe partea vestică a provinciei. La noapte, temperaturile coboară spre minus 13 grade în depresiuni, potrivit stiripesurse.ro.

În sud-vestul ţării, vremea va fi urâta. La munte va ninge iar în zonele joase va fi lapoviţa şi va continua să se răcească. Termometrele vor indica cel mult valori de 4 grade Celsius. În sudul ţării, atmosferă va fi închisă şi o să ningă slab cam peste şi vântul se înteţeşte temporar. În Lunca Dunării, temperaturile scad chiar şi cu 6 grade faţă de ieri.

Ce se va întâmpla marți și miercuri cu vremea

În Bucureşti, luni se face mai rece, va mai ninge slab în prima parte a zilei şi vântul va avea răbufniri.

La munte va ninge în masivele sudice, în cele sud-vestice şi doar sporadic în rest. Pe crestele Carpaţilor Meridionali, va fi viscol şi temperaturile din staţiuni scad uşor.

În Masivele Bucegi şi Făgăraş este risc însemnat de avalanşa şi la peste 1800 m altitudine dar şi la înălţimi mai mici de 1800m.

Pentru ziua de marți va ninge la deal şi la munte iar în sudul ţării vor domina ninsorile. Prin vest va fi lapoviţă şi poate să apară poleiul. Cantităţi mai mari de apă se vor strânge în Munţii Banatului şi în Meridionali.

Miercuri norii persistă în vest şi sud-vest, unde va fi lapoviţa la câmpie iar în zonele mai înalte de aici va ninge. Joi, o să ningă la munte şi în Moldova, în vest va ploua iar prin sud va fi lapoviţă, conform Știrile Pro TV.