USR-PLUS ține cu dinții de Voiculescu. “Nu pleacă nicăieri!”

USR-PLUS ține cu dinții de Voiculescu. “Nu pleacă nicăieri!”

Partidul Social Democrat susține că Guvernul s-a făcut de râs cu Vlad Voiculescu la conducerea Sănătății. Revocarea ministrului Sănătății din funcție, însă, nu a avut loc din cauza dezastrului produs de Voiculescu, nu pentru că au ars spitale, nu pentru că morţii de Covid au fost batjocoriţi, nu pentru evacuările în miez de noapte a bolnavilor în stare gravă, nu pentru că au murit oameni în urma avariilor de la instalaţiile de oxigen, nu pentru proasta gestionare a crizei sanitare. PSD susține că pe premierul Florin Cîțu nu l-a deranjat incompetența ministrului Sănătății.

“Cîţu s-a făcut de râs cu Vlăduţ Voiculescu la Sănătate!”

Gheorghe Șoldan susține că PSD a avut dreptate: Guvernul s-a făcut de rușine cu Vlad Voiculescu la conducerea Sănătății.

“Cam târziu. Cam multe vieţi pierdute şi prea multe gafe pentru un actor care visează la Oscar. Vlăduţ a crezut că ministerul este un fel de ONG în care poate face tot ce-l taie capul. Nu a ţinut cont de oameni, legi, proceduri şi nici măcar de aparenţe. A vrut să mai ia un Oscar, dar a luat Zmeura de Aur. Să-şi pună şi acest palmares la el în bibliotecă şi să ceară ajutor de şomaj de la colega sa de guvern.

Dimineaţă era ministru, după masă – şomer. Să stea strâmb şi să cugete drept, dacă mai poate. Să conştientizeze ce a greşit şi să nu revină în viaţa publică până nu trage toate învăţămintele.

Sănătate!”, a declarat deputatul PSD, Gheorghe Șoldan.

 

Pe Cîțu nu l-a deranjat incompetența lui Voiculescu

Supărarea premierului Florin Cîţu pe Voiculescu pleacă, se pare, de la publicarea în Monitorul Oficial de către Ministerul Sănătăţii a unui ordin care schimbă regulile de carantinare, lucru de care premierul nu ar fi ştiut, potrivit deputatului PSD Marius Horia Țuţuianu. 

“Deci... pe Cîţu nu l-a deranjat incompetenţa ministrului său şi dezastrul provocat de acesta, ci faptul că nu a fost informat.

Preşedintele a semnat revocarea, iar Voiculescu pleacă de la Ministerul Sănătăţii cu capul plecat! România are nevoie acum, mai mult ca niciodată, de un ministru al sănătăţii extrem de responsabil, de un profesionist. Va fi greu să repari după Voiculescu!”, a conchis deputatul. 

 

USR-PLUS atacă parlamentarii PSD și AUR

Deputata USR-PLUS Cristina Camelia Rizea a răspuns public unor declaraţii politice făcute de “personaje toxice” ale opoziției în ultimele zile. Potrivit reprezentantei PLUS, parlamentarii social-democrați se plâng de haosul din spitale, însă ignoră faptul că “în patru luni nu se poate reconstrui tot ce (a fost distrus - n.r.) în treizeci de ani”.

“Ce nu au înţeles sau se fac cu bună ştiinţă că nu înţeleg aceşti domni este că suntem într-un război. Nu un război clasic, ci într-un război cu un inamic nevăzut, perfid, care nu ţine cont de nimeni şi nimic.

Sunt sute de oameni în stare gravă, foarte mulţi tineri, fără comorbidităţi, pentru care ultima şansă este un loc liber la Terapie Intensivă. Nu am văzut niciun parlamentar PSD-AUR să se isterizeze că luni, în România, erau 94 de copii internaţi cu covid, dintre care 16 sunt la Terapie Intensivă. Patru dintre ei sunt intubaţi. Repet: Avem la ATI copii intubaţi care se luptă să supravieţuiască infecţiei cu covid. În timp ce unii strigă pentru anularea restricţiilor peste tot pe unde apucă.

Și culmea, tot PSD se plânge că e haos în spitale, că nu sunt dotări sau paturi suficiente la ATI!

Întreba acum două zile o doamnă senatoare PSD, unde sunt paturile ATI promise? Pentru ea, şi nu numai pentru ea, răspunsul meu este următorul: sunt în cele 8 spitale regionale construite de PSD şi în cel republican construit de domnia sa, la Bucureşti.

Unde sunt, domnilor de la PSD-AUR, cele 8 spitale regionale promise? Unde este spitalul republican promis chiar din 2016? Unde este spitalul regional de la Constanţa? Că nu l-am găsit decât în promisiunile mincinoase din declaraţiile publice la fel de mincinoase.

Aţi irosit acum 13 ani banii publici pe un studiu de fezabilitate pe care l-aţi pus ulterior la sertar ca să expire. Din campanie în campanie l-aţi scos de la naftalină şi aţi minţit lumea că începeţi să construiţi acel spital, dacă vă votează, ştiind foarte bine că nu e aşa. Doar nu era să vă falimentaţi clinicile private la care sunteţi acţionari. Și tot voi acuzaţi? Tot voi vă întrebaţi unde e spitalul de la Constanţa? Ieri nu mai era niciun loc la ATI la Constanta”, a afirmat deputata Cristina Camelia Rizea.

 

“Vlad Voiculescu nu pleacă nicăieri!”

Cristina Camelia Rizea a transmis parlamentarilor PSD și AUR să se familiarizeze cu transparentizarea, concursurile deschise și competenţa. Reprezentanta PLUS a subliniat că Vlad Voiculescu “nu pleacă nicăieri”. 

“În patru luni nu se poate reconstrui tot ce aţi distrus voi în treizeci de ani. Cu atât mai mult nu putem, în patru luni, să avem sistemul sanitar al ţărilor din vest. Cu toate acestea, în patru luni, am început să construim şi, mai ales, v-am zgâlţâit caracatiţa abonată la furtul din banii publici.

Treizeci de ani aţi pus în funcţii oamenii după un singur criteriu, carnetul de partid.

Vă deranjează tare Vlad Voiculescu. Unde s-a mai pomenit aşa ceva, în România? Transparentizare, concursuri deschise, competenţă. Obişnuiţi-vă cu ele, domnilor, pentru că Vlad Voiculescu nu pleacă nicăieri!”, a conchis deputata PLUS.