Urmărire ca în filme în Maramureş

Urmărire ca în filme în Maramureş

Un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa duminică, pe un drum naţional din localitatea Leordina, după o urmărire ca în filme.

Putătorul de cuvânt al Poliţiei Maramureş, Georgeta Vele, a declarat pentru Agerpres că tânărul a refuzat să oprească la un control al agenţilor de la Rutieră. Acesta era suspectat că făcea contrabandă cu ţigări, iar când i s-a făcut semn să oprească a demarat în trombă.

Poliţiştii l-au urmărit până în apropiere de Leordina, unde, într-o curbă strânsă, a pierdut controlul maşinii BMW şi a intrat în gardul de beton al unei case.

În urma impactului, şoferul a decedat. Tânărul era căsătorit şi avea doi copii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Urmărirea a avut loc pe aproximativ trei kilometri. Potrivit poliţiştilor maramureşeni, în maşină au fost descoperite zeci de baxuri de ţigări.